MOTAŞ ADRIANA ELENA

MOTAS ADRIANA ELENAData naşterii: 18.10.1996
Porecla: Adina
Vârsta la data dispariţiei: 16 ani
Domiciliu: com. Ciocani, jud. Vaslui
Data dispariţiei: 05.03.2013
Împrejurări: Fata era elevă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Al. Ioan Cuza” din Bârlad. A dispărut în împrejurări suspecte (în cauză există suspiciunea de omor).

 

 
Semnalmente:
Înãlţime: 1,70 m;
Greutate: 60 kg;
Pãr negru;
Ochi verzi.

POPA ANDREEA MÃDÃLINA

Popa Madalina 2Data naşterii: 23.03.1997
Vârsta la data dispariţiei: 16 ani
Domiciliu: com. Casimcea, jud. Tulcea
Data dispariţiei: 12.02.2014
Împrejurări:  fata este elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic “Ion Creangă” din Tulcea. Locuia la internatul liceului şi a primit un bilet de voie de la pedagoga, pentru că vroia să meargă în oraş. Nu s-a mai întors şi nici n-a mai putut fi contactată.

 

 
Semnalmente:
Înãlţime: 1,65 cm;
Pãr şaten;
Ochi cãprui.

La data dispariţiei era îmbrăcată cu o haină de stofă neagră, blugi albaştri şi un pulover crem. Avea la ea un rucsăcel negru.

Articole despre acest caz:

Adolescentă dispărută din Tulcea

(Jurnalul Naţional, 17 februarie 2014)

Popa MadalinaPopa Andreea Mădălina are 16 ani şi este elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic “Ion Creangă” din Tulcea . A dispărut în împrejurări încă neelucidate în după-amiaza zilei de miercuri, 12 februarie 2014.

Fata e din comuna Casimcea (Tulcea ) şi locuia la internatul liceului. În ziua dispariţei, la prânz, ea a ieşit în oraş cu trei colege, apoi s-au întors împreună la internat. În jurul orelor 15:30, Mădălina a primit un nou bilet de voie de la pedagoga internatului, pentru că vroia să meargă să plătească abonamentul de telefonie mobilă al mamei ei. În aceeaşi după-amiază urma să-şi contacteze şi fratele, pentru a se întâlni cu el în oraş.

Văzând că nu se întoarce în internat la ora stabilită şi ştiind că Mădălina e o fată ascultătoare, pedagoga a sunat-o pe telenul mobil. Era închis. Femeia a luat imediat legătura cu mama fetei, iar în jurul orelor 18:00, nereuşind să dea de Mădălina, familia a sesizat dispariţia la Poliţia Municipului Tulcea.

Mădălina nu a mai dispărut niciodată de acasă. Avusese un prieten, de care se despărţise în luna noiembrie a anului trecut. Era o elevă silitoare, avea note mari la înăţătură şi, susţin rudele fetei, nu ar fi avut niciun motiv să plece de bunăvoie.

Fata este brunetă şi are ochii căprui. În ziua în care a dispărut era îmbrăcată cu o haină de stofă neagră, blugi albaştri şi un pulover crem. Avea la ea un rucsăcel negru.

Cei care au văzut-o pe Mădălina sau pot oferi informaţii care să ajute la găsirea ei sunt rugaţi să sune imediat la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/adolescenta-disparuta-din-tulcea-661593.html

Şi-a strâns în braţe copilul dispărut, după 18 ani

Andreea Sminchise
Adriana Oprea-Popescu
(Jurnalul Naţional – 5 Martie 2014)

Avionul cu care Mariana Enache a ajuns în România a întârziat 30 de minute. La coborâre, emoţiile au copleşit-o şi i s-a făcut rău. A mai pierdut 20 de minute încercând să-şi revină. Când a ieşit pe poarta de la sosiri internaţionale a aeroportului “Henri Coandă” avea inima strânsă – “credeam că deja nu mă mai aşteaptă nimeni”, ne-a mărturisit ea. A venit cu Karina, fiica cea mică, de 16 ani, din teama ca statul italian să nu o acuze de lipsă de supraveghere a unui minor. “E bolnavă, are febră, dar n-aveam cu cine să o las acolo”, spune Mariana, iar apoi îşi roteşte ochii în jur şi întreabă unde e Dragoş. Are privirea pierdută şi mă roagă şoptit să-i spulber îndoielile: “E el? Spune-mi, te rog, e el?”.

Ultima aşteptare a mamei

De două luni, de când poliţiştii i-au luat probe ADN lui Dragoş Vasile Lupu, băiatul crescut în casele de copii din Argeş, Mariana se roagă în fiecare seară să primească vestea că fiul ei dispărut în august 1996 e una şi aceeaşi persoană cu orfanul care îşi căuta familia. Ieri, pe măsură ce se apropia de momentul în care avea să afle adevărul, inima şi mintea păreau că încep să o trădeze. În maşină, şi-a petrecut timpul scurs între Aeroportul Otopeni şi Inspectoratul General de Poliţie rememorând momentele de disperare în care îşi căuta copilul. O transpiraţie rece îi scălda faţa şi, deşi afară nu erau mai mult de 5 grade celsius, a ţinut tot timpul geamul deschis. La răstimpuri, se oprea din povestit şi revenea la obsedanta întrebare: “E el? E sigur că e el?”.
La destinaţie, în parcarea IGPR, spaima a paralizat-o complet. Mâinile îi tremurau incontrolabil şi nu putea articula decât o frază, în italiană, pe care o repeta în continuu: “Non ce la faccio” (n.r. – Nu pot s-o fac). Am urcat-o pe braţe până în biroul comisarului şef Adrian Dumitrescu, şeful Serviciului Urmăriri din cadrul IGPR.

1
Foto: Karina Knapek

Două pahare de apă şi un cub de zahăr mai târziu, Mariana a reuşit să murmure: “Vă rog, nu mi-l aduceţi direct în faţă. Aduceţi-l pe hol, să-l văd din depărtare cum vine, că nu-mi rezistă inima”. La asta visează de 18 ani – să-şi vadă copilul venind înapoi, ca într-un film, de la linia orizontului.

Ultima aşteptare a lui fiului

Cu puţin timp înainte, în acelaşi birou, chiar pe scaunul din faţa ei, fusese Dragoş. O maşină a poliţiei l-a adus de la ora 15:00 în Bucureşti, la IGPR. Aşteptăm să aterizeze avionul cu care mama vine din Italia, dar el nu ştie asta. Crede că a venit pentru “rezultate” şi că lucrurile întârzie pentru că poliţiştii de la Urmăriri (care se ocupă şi de copiii dispăruţi) trebuie să pună în executare mandatele din dosarul transferurilor. Abia când ne mutăm într-o altă încăpere, începe să simtă. Comportamentul lui trădează asta, dar el nu vrea să recunoască, s-ar vulnerabiliza, iar copiii orfani, ca el, ştiu să-şi ascundă sentimentele.

2
Foto: Karina Knapek

Are o cămaşă cadrilată şi, pe deasupra, o geacă neagră. Mânecile sunt din imitaţie de piele. Geaca e strâmtă, dar n-o dă jos de pe el, semn că-i place cum îi stă în ea. Are un zâmbet larg, care-i luminează toată faţa, pantofi uzaţi, cu talpa ruptă, şi mâinile crăpate. E al nimănui, un om care are liniuţă, în dreptul părinţilor, în certificatul de naştere. A fost găsit pe stradă şi crescut prin orfelinate, ştie că lumea în care trăieşte poate fi parşivă şi că nu poate răzbi prin ea decât muncind. Azi, e băiatul bun la toate în curtea unui sătean din Jupâneşti. Mâine, nu ştie ce va fi cu viaţa lui. Dacă n-ar fi acum, într-un birou din sediul IGPR, aşteptând “rezultatele” (n.r. expertizei genetice), ar tăia la brazi, pentru că nea Nicu, “patronul” lui, vrea să-şi facă un atelier. Are 24 de ani şi niciun vis. Doar două dorinţe: să-şi ia carnetul de şofer, ca să poată munci şi altceva, şi să nu se mai trezească, în fiecare zi, de la ora 6:30 dimineaţa. Nu se plânge, spune că asta-i viaţa de ţăran. Deşi viaţa lui, înainte de a se urca într-un tren ce ducea niciunde, a fost într-un apartament de bloc din Buhuşi.

În ziua în care a dispărut, Dragoş parcă a închis ochi şi, prin somn, a început să trăiască o altă viaţă. Acum s-a trezit, dar nu-şi dă seama dacă lumea din jur sau cea din visul lui e aievea. El e băiatul pe care o mamă îl căuta prin ţară, plângând. Dar e şi băiatul crescut prin orfelinate şi obişnuit să rânească, de la vârsta de 10 ani, la porci. E copilul ce a plâns, la rându-i, după mama lui şi e puştiul care, la 11 ani, a îndrăznit să-i spună unei educatoare ce avea grijă de el, “mamă”. Are el cu adevărat o mamă?

Îmbrăţişarea şi grija fiului

Am dus-o pe mamă la el. Pentru că, atunci când a dispărut, ea l-a căutat, disperată, prin lume. Drumul ei spre el începuse acum 18 ani. Mai avea de făcut un pas. Când a intrat în încăperea unde se afla fiul ei, pe care-l credea pierdut pentru tototdeauna, Mariana a încremenit pentru câteva secunde. Apoi, l-a îmbrăţişat plângând incontrolabil şi, când a încercat să se desprindă de el, corpul n-a mai ascultat-o. S-a scurs din braţele lui pe podea. Îngenunchiat lângă ea, calm, Dragoş a cerut apă. I-a susţinut capul cu mâna, nelasând-o să atingă podeaua, într-un gest inconştient de protecţie şi nu s-a ridicat de lângă ea până ce n-a văzut-o că deschide ochii. A ridicat-o cu ajutorul unui poliţist şi a aşezat-o cu grijă pe un fotoliu.

3
Foto: Karina Knapek

În biroul plin de priviri străine, aţintite asupra ei în aşteptarea unei reacţii, Mariana încerca să facă loc în minte ideii că fiul ei, dispărut de 18 ani, trăieşte. Că e lângă ea şi e un bărbat în toată firea. Privirea ei îl căuta însă, undeva în el, pe copilul ştrengar care fugise la joacă pe 2 august 1996 şi nu se mai întorsese niciodată înapoi. Pentru ea, timpul a rămas pe loc atunci când l-a pierdut. Nu l-a văzut în prima zi de şcoală, n-a fost lângă el când a luat prima notă proastă şi nici când a sărutat pentru prima dată o fată. Iar azi are aproape 25 de ani şi e aproape un străin.

Dragoş a fost cel care a spart tăcerea, cu întrebarea care i se învârtea în minte şi mamei lui, de când ajunsese în România – “Ce zic analizele?”. Au ascultat amândoi discursul instituţional, dar extrem de emoţionat, al echipei de poliţişti care s-a ocupat de caz şi care le-a transmis concluziile raportului de expertiză ADN – probabilitatea ca Dragoş Vasile Lupu să fie una şi aceeaşi persoană cu minorul dispărut din judeţul Bacău în 1996 este de 99,996%.

După ce poliţiştii au părăsit încăperea, Mariana mi-a mărturisit – “Am ştiut. Din prima am ştiut”. Nimeni nu le poate înapoia azi anii pierduţi. Dar nimic nu-i poate opri să fie împreună de-acum înainte.

Planuri de viitor

L-am întrebat pe Dragoş ce vrea să facă. Dacă vrea să se ducă să-şi ia bagajul şi apoi să meargă la Buhuşi, împreună cu mama lui. “Ce bagaj? Unde să mai plece? Păi tu crezi că acuma dacă te-am găsit eu te mai las să pleci undeva? În seara asta mergem la Bacău şi sâmbătă avem avion spre Italia. Eu trebuie să mă întorc înapoi la muncă”, a decis hotărâtă Mariana. Dragoş a încuviinţat din cap şi-a zâmbit. Era un zâmbet de uşurare, avea o mamă. N-a mai aşteptat niciun alt îndemn, a început să dea telefoane ca să-l roage pe cel care l-a găzduit până acum să-i trimită bagajele şi actele, prin curier, la Buhuşi. “Da. E mama. Plec”, i-a spus el celui de la celălalt capăt al firului şi ochii i s-au umplut de lacrimi. “E în regulă dacă plângi”, i-am spus. “Am plâns destul”, a răspuns, zâmbind.

Mariana s-a transformat dintr-o dată. Emoţiile au făcut loc grijilor şi planurilor de viitor. “Cum facem cu actele?”, “Unde îţi sunt diplomele de şcoală?”, “Cum adică ai lăsat buletinul acasă? Cum ai venit la poliţie fără buletin?”, îl bombardează ea pe Dragoş cu întrebări “de mamă”.

Acum, ea nu-şi mai doreşte decât un lucru – să demonstreze celor care au acuzat-o, după dispariţia copilului, că l-ar fi ucis, că Dragoş e viu şi nevătămat. “Vreau să mă iei de braţ şi să mă plimb cu tine prin tot Buhuşiul, să vadă toţi că eşti viu şi eu n-am fost nebună să te caut atât, cum mi-au zis ei”.
Şi a mai avut o rugăminte, ca în ziar să apară următoarele rânduri: “Vreau să mulţumesc poliţiştilor de la Bucureşti că au făcut ceea ce alţii n-au putut sau n-au vrut să facă”.

(N.a. – Din octombrie 2005, Jurnalul Naţional are o campanie pentru copiii dispăruţi. Dragoş Lupu este al patrulea caz vechi rezolvat de ziarul nostru. Mergem mai departe, convinşi că miracolele există şi că stă în puterea noastră să le împlinim. Fiecare copil dispărut merită o şansă!)

BODEA MARCEL SORIN

bodea

Data naşterii: 25.05.1987
Vârsta la data dispariţiei: 9 ani
Locul naşterii: Cãlan, jud.Hunedoara
Pãrinţi: Petru şi Lucreţia Armina
Domiciliu: Petroşani, jud. Hunedoara
Data dispariţiei: 05.04.1997
Împrejurări: în acea zi, a ieşit în faţa casei pentru a se juca cu alţi copii. La scurt timp, acesta le-a spus celorlalţi copii că se va duce pe dealul din apropierea cartierului Bosnia, unde se află şi poligonul de tragere, pentru a căuta cartuşe trase. 

Semnalmente:
Înãlţime: 1,20 m;
Greutate: 33 kg;
Pãr blond, tuns scurt;
Ochi albaştrii.
Faţa rotundã.
Frunte latã, proeminentã.
Bãrbie proeminentã.
Constituţie atleticã.

La data dispariţiei purta o bluză trening culoare albastră cu dungi negre pe umeri şi în zona pieptului; pantalon din catifea neagră; ciorapi din lână, culoare albă; cizmuliţe din cauciuc, culoare albastră, cu o dungă galbenă în partea superioară, mărimea 21; fes culoare verde cu două dungi negre. 

ŞERBAN COSTEL

Serban CostelData naşterii: 10.07.1987
Vârsta la data dispariţiei: 11 ani
Domiciliu: Iaşi
Data dispariţiei: septembrie 1998
Împrejurări: mama băiatului a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, în acea lună, în timp ce se afla la cerşit în oraşul Praga din Cehia, minorul a dispărut de la reşedinţa unde locuiau şi nu a mai aflat nimic despre el până în prezent.

SIMION ANA-MARIA

SimionData naşterii: 07.09.1991
Vârsta la data dispariţiei: 12 ani
Domiciliu: Jilava, jud. Ilfov
Data dispariţiei: 01.02.2004
Împrejurări: a dispărut de la domiciliu.
 

 

 

 

 
Semnalmente:
Înãlţime: 1,30 m;
Greutate: 30 kg;
Pãr şaten;
Ochi căprui;
Constituţie normală.

La data dispariţiei, fetiţa era îmbrăcată cu un tricou bej, bluză de culoare maro cu verde, pantaloni de culoare gri închis cu dungi subţiri, albe, geacă roz, cizme de culoare maro.

MIU MARIAN-NICUŞOR

MiuData naşterii: 26.12.2005
Vârsta la data dispariţiei: 5 ani
Domiciliu: com. Bîrla, jud. Argeş
Data dispariţiei: 16.09.2011
Împrejurări: a dispărut de la domiciul părinţilor săi. Din verificările poliţiei, a rezultat că în acea zi copilul a fost transportat în braţe chiar de mama sa (persoană cunoscută cu afecţiuni neuropsihiatrice) într-o zonă necunoscută, fără a se putea stabili ce s-a întâmplat cu băieţelul
Observaţii: copilul are sindrom DOWN şi un handicap locomotor grav

Semnalmente:
Înãlţime: 70 cm;
Greutate: cca 25 kg;
Pãr şaten, tuns scurt;
Ochi verzi;
Constituţie slabã.

La data dispariţiei era îmbrăcat cu pantaloni din material textil de culoare roşie şi o bluză galbenă.

Previous Older Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.