Amprenta timpului, proba neputinţei

URMÃRIŢI GENERAL ÎN RAI

 

Simon Andreea. Ghioca Elvira Loredana. Ionela şi Cristian Alecsa. Vîrtan Mădălina Vasilica. Copii dispăruţi în împrejurări suspecte. Nume pe nişte dosare în care ancheta bate pasul pe loc. Din nepricepere, din nepăsare, din amândouă, amestecate sub formula oficială – „din lipsă de probe”. Ca să ai probe, trebuie să le cauţi. Iar ca să le găseşti, trebuie să te pricepi…

 

Simon Andreea Simona a dispărut în seara zilei de 15 decembrie 2005 din Miercurea Ciuc. S-a dus să facă cumpărături la un supermarket aflat la câţiva zeci de metri de blocul în care locuia. Fata a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale magazinului, cumpărând exact ce îi ceruse mama: patru sticle cu apă minerală, o duzină de chibrituri, o cutie cu smântână şi un caiet. Acolo s-a întâlnit cu doi copii, prieteni de-ai ei, cu care s-a jucat câteva minute în zăpada din faţa magazinului, după care s-a îndreptat spre casă. N-a mai ajuns.

 

„Stai liniştită, nu s-a întâmplat nimic”

 

Mama s-a alarmat după 20 de minute de la plecarea Andreei. S-a dus în căutarea ei şi, pentru că nu a găsit-o, a sunat la 112. Timp de câteva luni, poliţiştii au scotocit oraşul şi împrejurimile. Coordonatorii anchetei credeau, chiar şi la jumătate de an de la dispariţie, că e posibil ca fata să fi fugit de acasă. Deşi nu găsiseră nici măcar sacoşa în care Andreea avea, repetăm, patru sticle pline de apă. Ce copil ar fi fugit în lume cu o plasă grea şi zgomotoasă?

În septembrie 2006, Burcuţă Tiberiu, un fost cunoscut de-al mamei, îi mărturisea acesteia că în seara dispariţiei a mers cu Andreea pe drumul spre casă. S-a întâlnit cu fetiţa pe trotuarul din faţa magazinului, în timp ce ea aştepta să traverseze. Iar el s-a oferit să o ajute să ajungă pe celălalt trotuar, în siguranţă. Pentru că afară era frig şi ea era îmbrăcată subţire, doar în nişte pantaloni de trening, fără căciulă pe cap şi cu nişte adidaşi în picioare, Andreea a ales probabil drumul cel mai scurt spre casă. Şi cel mai puţin circulat – prin spatele blocului, pe lângă nişte garaje. În dreptul acestora, suspectul susţine că s-a despărţit de ea şi că a luat-o pe aleea care ducea înspre blocul lui. Locuia în apropiere, dincolo de parc. De aici şi până la scara ei, Andreea mai avea de mers vreo 50 de metri. Nu există nici un martor care să o fi văzut pe această ultimă bucată de drum. Mai mult, suspectul povesteşte că, în timp ce se îndepărta de fată, a auzit portiera unei maşini trântită cu putere. Zice că s-a întors şi a văzut o maşină demarând în trombă, iar Andreea nu mai era acolo. Nu s-a îngrijorat, i-a povestit el mamei mai târziu, „flerul” i-a spus că fata a fost luată poate de nişte prieteni de familie şi dusă acasă. Ioana Munteanu, mama Andreei, îşi mai aduce aminte că, în noaptea în care fetiţa a dispărut, l-a sunat, să-i spună că nu o mai găseşte. „Stai liniştită, nu s-a întâmplat nimic”, i-a replicat el.

După ce Burcuţă i-a făcut mamei mărturisirea, femeia a informat imediat anchetatatorii. Burcuţă a devenit suspect, fiind ultimul martor care văzuse fetiţa în viaţă. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, deoarece calitatea suspectului impunea acest lucru. Era şi este de profesie poliţist!

 

Suspectul, coleg cu anchetatorii…

 

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Dan Petru, s-a oferit să instrumenteze el însuşi dosarul. „Atunci, imediat după dispariţie, conducerea Poliţiei a făcut o şedinţă în care s-a prelucrat cazul şi le-a cerut tuturor ofiţerilor să facă investigaţii şi cine are ceva date să le spună. El a tăcut din gură. După aia s-a aflat că el a avut un concubinaj cu mama fetei şi că, după ce femeia s-a măritat cu un ofiţer de armată, el mai ţinea legătura cu ea, se mai sunau. Şi l-am întrebat – de ce n-ai spus că ai avut relaţii, că o cunoşti pe fetiţă, că ai umblat în familie, că vă mai întâlneaţi? A dat o explicaţie care n-are nici un sens – «N-am vrut să ştie conducerea Poliţiei că eu am relaţii cu părinţi ai căror copii sunt dispăruţi»„, a declarat „Jurnalului Naţional” procurorul Dan Petru. Interogat, Burcuţă Tiberiu, care n-are nici un alibi pentru noaptea în care a dispărut Andreea, a dat mai multe declaraţii contradictorii. Testat la poligraf, l-a picat de 4 (patru!) ori.
În timpul unei audieri din noiembrie 2007, el a indicat drept loc unde ar putea fi ascuns cadavrul fetiţei lacul Frumoasa. În iulie 2008, procurorul Dan Petru a făcut scotociri în lac cu doi scafandri amatori. Trei luni mai târziu a repetat căutările, fără nici un rezultat. Abia anul acesta, în aprilie, procurorul a trimis pe fundul apei scafandrii profesionişti de la ISU Cluj. 17 scafandri, cu echipamente performante, au scotocit lacul în zona dinspre drum. N-au găsit nimic. Perseverent într-o singură direcţie, procurorul nu se lasă. Spune că vrea să-i mai cheme o dată pe cei de la ISU, să caute şi-n jumătatea cealaltă a lacului. Deocamdată însă nu se mai fac scotociri niciunde. Procurorul aşteaptă. Un semn providenţial, un vis prevestitor, o idee genială…, doar el ştie! Astăzi, suspectul în uniformă lucrează la câţiva metri de biroul poliţiştilor care anchetează cazul. Însă nu numai acest amănunt, semnificativ, credem noi, ar putea afecta investigaţiile. Avem indicii temeinice că ancheta, sub conducerea actualului procuror, va duce ori spre un NUP, ori spre clasarea cazului. N-o să ne legăm de faptul că în 1999 procurorul general Dan Petru a fost eliberat din funcţie de ministrul Justiţiei de atunci, Valeriu Stoica, pentru „lipsă de eficienţă”, şi nici de măreaţa nota 7 cu care acelaşi procuror a trecut, în 2007, testarea scrisă a examenului pentru numirea în funcţia de conducere. Nu suntem cusurgii… Ne bazăm afirmaţiile pe „succesurile” profesionale obţinute de Dan Petru în cazuri cu mult mai „interesante” decât o amărâtă de suspiciune de omor fără cadavru…

 

Dan Petru n-a „Discovery” nimic

 

Pe 7 octombrie 2004, într-un cotidian central apărea următoarea ştire-bombă: „O echipă a canalului Discovery filmează, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, un documentar despre o crimă care a avut loc în urmă cu doi ani în judeţul Harghita şi ai cărei autori nu au fost încă identificaţi.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Dan Petru, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, în aprilie 2002, o fetiţă de clasa a VIII-a care învaţă în Gheorgheni, L.D., a dispărut, fiind găsită moartă, după trei săptămîni, în reţeaua de canalizare dintre Gheorgheni şi Joseni. Fetiţa era complet dezbrăcată, avea picioarele legate cu un şiret şi avea urme de violenţă. «Dosarul în acest caz conţine 12 volume şi foarte mulţi suspecţi, dar nu am reuşit să stabilim criminalul. Vă spun că am apelat la tot ce era omeneşte posibil ca să elucidam cazul, chiar şi la clarvăzători», a declarat Dan Petru. Procurorul general speră ca echipa de la Discovery să afle mai multe despre această crimă, întrucât oferă recompensă pentru informaţiile care ar putea duce la depistarea criminalului. Potrivit lui Dan Petru, procurorii mureşeni au cerut sprijinul echipei Discovery şi pentru depistarea autorilor unei alte crime, petrecute tot în judeţul Harghita, în urmă cu 12 ani, cînd o fetiţă de 11 ani şi bunica ei de 59 de ani au fost găsite moarte în cadă. «Ne grăbim, pentru că se apropie termenul de prescripţie de 15 ani», a spus Dan Petru. El a afirmat că judeţul Harghita deţine recordul la rata criminalităţii la nivel naţional. Filmul realizat de Discovery va fi prezentat şi la cîteva televiziuni din România.”

Ancheta în dosarele mai sus pomenite, un omor deosebit de grav şi un dublu asasinat, a fost coordonată de însuşi procurorul general Dan Petru.

 

Dublul asasinat

 

Dosarul 73/P/1992. Pe 7 iulie 1992, în baia dintr-o locuinţă aflată în localitatea Gheorghieni au fost găsite două cadavre. Balasz Ana (59 de ani) şi nepoata ei, Timar Csilla (11 ani). Corpurile erau aşezate unul peste celălalt, în cada plină cu apă. În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că cele două victime au fost lovite mai întâi în zona capului, cu un obiect dur, şi apoi înecate. Singura urmă care a putut fi exploatată de anchetatori: o muşcătură de om, pe umărul stâng al fetiţei. Deşi, conform declaraţiilor făcute presei în 2004, Dan Petru îşi asuma acest caz, astăzi, prin vocea purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, el susţine că „după locul comiterii faptei şi natura infracţiunii, competenţa de instrumentare şi soluţionare a cauzei a revenit/revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita”. Două rânduri mai jos, în comunicatul primit la redacţie, se precizează: „menţionăm că, potrivit atribuţiilor specifice funcţiei, de atunci, de procurur şef secţie urmărire penală, cauza s-a aflat în atenţia şi coordonarea conducătorului parchetului nostru, dat fiind regimul cauzelor, de violenţă, cu autori necunoscuţi”. Conform rezoluţiei din data de 11 iunie 2007, dosarul a fost soluţionat, şi graţie eforturilor „coordonatorului” său, prin „încetarea urmăririi penale, întrucât a intervenit prescripţia”…

 

Cazul Lukacs Dalma

 

E un dosar de omor pe care Jurnalul Naţional l-a documentat în urmă cu ceva vreme, dat fiind că acest caz a plecat de la sesizarea dispariţiei unei minore. Lukacs Dalma (15 ani) era din Gheorgheni şi a dispărut pe 10 aprilie 2002. În acea zi de vineri, fata plecase de la bunica ei, în jurul orelor 20:00, la discoteca ce se ţinea în incinta Casei de Cultură din oraş. Era o adolescentă retrasă, educată şi respectată de colegi. Nu lipsise niciodată de la şcoală.

După trei săptămîni şi jumătate de la dispariţie, pe 5 mai 2002, a fost găsită într-un canal de vizitare a conductei de ape pluviale, la circa 700 de m de casa bunicii. Canalul era acoperit cu un capac de beton ce cântărea peste 100 de kg. Fata fusese lovită, dezbrăcată şi violată. Avea picioarele legate cu un şiret, iar sutienul îi atîrna în jurul gîtului. În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea survenise prin asfixie (înec) cu apa plină de reziduuri din canal. Dalma fusese aruncată acolo vie, probabil inconştientă, pentru că, la momentul decesului ei, apa din canal avea doar 30 de centimetri. Plămînii i-au fost inundaţi de mîl. În raportul de necropsie se mai menţionează şi că „victima prezintă deflorare recentă – cu cel mult 7-10 zile înaintea decesului, iar în secreţia vaginală se disting capete de spermatozoizi”. Data morţii s-a stabilit cu o marjă mare de eroare – intervalul 13-21 aprilie.

Cînd a fost găsită, fata avea cerceii de aur în urechi. Cînd plecase de acasă, nu luase la ea decît nişte mărunţiş. Din acest motiv, anchetatorii au exclus jaful ca mobil al crimei. Nici până acum, anchetatorii nu au stabilit dacă e vorba de un autor sau de mai mulţi, dacă a fost un act premeditat sau acţiunea spontană a unui dezaxat. La dosar nu există prea multe probe. Când s-a făcut CFL-ul, terenul de lângă canal era inundat. Nu s-au putut ridica amprente de pe inelul de fier al capacului de beton şi cu atît mai puţin urme de paşi sau de roţi de maşină. Singura probă – urma de lichid seminal găsită în vaginul fetei, la autopsie. A fost făcută analiza ADN, iar rezultatul ei a fost pus la dosar, „dar dacă nu avem cu ce să-l comparăm…”, spun anchetatorii. Au trecut 7 ani de la moartea violentă a unei adolescente, iar vinovaţii sunt în libertate. Şi acest caz a fost şi este coordonat în continuare tot de procurorul general Dan Petru…

Cât despre prezenţa celor de la „Discovery” în Mureş…. A fost o ţeapă. Echipa de reporteri străini era formată, de fapt, din jurnalistul Stelian Tănase şi producătorul Constantin (Titi) Popescu. Cei doi intenţionau să realizeze un documentar pe care să-l distribuie, ulterior şi eventual, celor de la Discovery. Celebrul canal de televiziune britanic nu a difuzat niciodată cazul Lukacs Dalma. „Documentarul există, numai că nu este montat”, ne-a precizat, anul trecut, Stelian Tănase. „Aşteptăm rezultatele anchetei”, a completat jurnalistul. Şi noi le aşteptăm. Deşi, sunt atât de previzibile…

 

Dispărută de lângă casa bunicii

 

O chema Elvira Loredana Ghioca, dar toată lumea o striga Bianca. Avea 9 ani. A dispărut la 21 februarie 2007 din oraşul Berbeşti (Vâlcea). În acea zi, în jurul orei 10:00, fetiţa s-a dus cu o vecină să ia apă de la cişmeaua aflată peste calea ferată. Bianca a venit cu pet-urile pline, le-a pus pe pat şi, spune mama, „a zis că se duce la tanti Maria, o femeie d’aici, de la noi”. În jurul orelor 14:00, femeia a strigat-o pe geam, să vină la masă. A auzit-o plângând, în parcul de lângă bloc, se văita că n-o lasă un băieţel să se dea în tobogan. De atunci, n-a mai văzut-o vreodată… Nu s-a îngrijorat din prima seară, a crezut că fetiţa e plecat de vale, la bunica ei. Abia a doua zi dimineaţă, a aflat de la bătrână că nu-i acolo. Atunci a reclamat dispariţia la postul de Poliţie.

În primele zile, fetiţa a fost căutată pe o rază de 4 km, prin scări de bloc, subsoluri, în bazinele de apă de peste calea ferată, prin curţi şi albia râului Tăria. Fără nici un rezultat. Conform informaţiilor obţinute de anchetatori, în ziua dispariţiei Bianca a ieşit la joacă în jurul orei 11:30. Pe la ora 13:00 a fost văzută în faţa blocului de un vecin. Cam pe la aceeaşi oră, fochistul centralei termice aflate lângă bloc declară că a văzut-o lângă magazia de lemne şi că i-a dat nişte sticle, rugând-o să-i aducă apă. Drumul spre cişmea trece pe lângă cantonul de cale ferată, unde Bianca a mai primit două sticle de la acar. Fata s-a întors cu apa la cantonier în jurul orei 13:30, a lăsat sticlele şi şi-a văzut de drum. La fochist însă n-a mai ajuns cu ele. Sau cel puţin aşa le-a declarat el anchetatorilor. Bărbatul a testat cu poligraful şi apoi exclus din cercul de suspecţi pentru că, susţin poliţiştii, există persoane care au văzut-o pe fetiţă şi după ora la care ea s-ar fi întâlnit cu fochistul. Între orele 14:00 şi 15:00, fata a fost văzută pe strada principală, lângă o cantină din Berbeşti. La 16:30, doi vecini au zărit-o din nou, la ghena din spatele blocului – în zona locului de joacă. Între 16:30 şi 17:00 a fost văzută la ieşirea din Berbeşti, pe drumul către bunica. Ultima oară, fetiţa ar fi fost văzută între 16:30 şi 17:15, de o profesoară din Berbeşti, la aproximativ 100 de metri de calea ferată care traversează drumul principal din Berbeşti. De acolo, fata mai avea 300 de metri până la casa bunicii.

Cazul „Elvira Ghioca” a devenit dosar penal cu AN abia în mai 2007. Iniţial, de instrumentarea lui s-a ocupat Ramona Măndică, prim-procuror interimar, detaşat pentru un an la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu. În iunie 2008, dosarul a ajuns la procurorul Dan Marian Pena. Acum două luni, l-am deranjat cu o întrebare despre acest caz. „Ghioca… (n.r. – pauză lungă) Parcă e un caz… de acum 2-3 ani, nu?”. Nu ştia despre ce-i vorba în propoziţie şi nici nu voia să-şi bată capul…

Singura ipoteză de lucru a poliţiştilor care se ocupă de caz e că Bianca a fost răpită şi dusă, „undeva, pe-afară, la cerşit”. Fetiţa a fost dată în urmărire prin Interpol din martie 2007. Au trecut doi ani de când se bătătoreşte acest drum, „schimb de informaţii cu ofiţerii de legătură din Italia şi Spania” şi n-a apărut nici măcar un indiciu concret care să sprijine teoria poliţiştilor.

Comisarul Valeriu Piron, şef Serviciu Investigaţii Criminale din IPJ Vâlcea nu vede însă altă ipoteză plauzibilă – „dacă era să fie moartă undeva, că era moartă în Berbeşti, se afla imediat, că era moartă în Bălceşti se afla, că era moartă la Râmnicu Vâlcea, că apărea la Deva, că apărea la Bucureşti… oricum apărea un os undeva…”. Acelaşi comisar recunoaşte şi că, până acum, în practica judiciară nu a întâlnit cazuri de copii răpiţi de pe stradă pentru a fi traficaţi în străinătate. De altfel, în toată istoria dispariţiilor de copii, a existat un singur caz de trafic de persoane. O adolescentă care a fost găsită în străinătate şi care, ulterior, a plecat din nou afară, de bună voie…

 

Amprenta timpului

 

Un omor în care nu se găseşte cadavrul poate fi camuflat uşor într-o dispariţie. O ştiu poliţiştii, o ştiu şi criminalii… Sute de crime, pasionale sau având ca mobil jaful, crime comise de psihopaţi sexuali sau crime casnice, „de bucătărie”, au fot rezolvate plecându-se de la o banală sesizare a dispariţiei victimei. Teoria e valabilă şi în cazul majorilor, dar şi al minorilor dispăruţi.

Există aceleaşi piste de lucru: plecare voluntară, suicid, rătăcire (variantă luată în calcul în cazul minorilor cu vârste mici, dar şi în cazul tuturor dispăruţilor ce suferă de dizabilităţi psihice), suspiciunea de înec (dacă circumstanţele şi locul dispariţiei duc înspre ea), omorul (voluntar sau din culpă – LCM, accident casnic sau rutier). Eliminarea ipotezelor de lucru se face în urma unei anchete profesioniste: cercetare la faţa locului, audierea familiei şi a martorilor, stabilirea profilului victimei şi a circumstanţelor dispariţiei. Teoretic, o anchetă bine făcută n-are cum să-ţi furnizeze mai multe variante de lucru, toate cu aceeaşi probabilitate. Pistele se elimină singure, rând pe rând, în urma verificărilor amănunţite…

Poţi însă, ca anchetator, să foloseşti drept paravan „plecarea voluntară” sau „traficul de persoane”, atunci când la dosar nu ai probe suficiente care să-ţi susţină vreo altă ipoteză plauzibilă. Practica însă te va contrazice: „plecările voluntare” au grad ridicat de soluţionare, iar cazuri de minori dispăruţi şi traficaţi nu prea avem…

Poţi însă ca anchetator, să încerci să-ţi maschezi dezinteresul sau lipsa de profesionalism. Cine se prinde? Şi care vor fi probele? Una singură, „regina” lor, – anii care se aştern peste dosarele rămase nerezolvate. Amprenta timpului…

 

Alte dispariţii în împrejurări suspecte

 

Ionela şi Cristian Alecsa au dispărut de acasă pe 11 noiembrie 1998. Locuiau cu mama lor pe strada Sibiu, din Bucureşti. Fetiţa avea numai 2 ani, iar băiatul (foto) – 8. Nu părinţii au fost cei care au reclamat la poliţie dispariţia copiilor, ci preşedintele asociaţiei de locatari din blocul unde cei doi micuţi locuiau împreună cu mama lor, Valerica. Pe 14 noiembrie, omul a sunat la Secţia 22 şi le-a spus poliţiştilor că nu i-a mai văzut de aproape 3 zile pe copiii familiei Alecsa. Administratorul a adăugat că, atunci când a întrebat-o pe Valerica unde sunt, aceasta i-ar fi spus că, după o ceartă cu soţul ei, Petru Alecsa, ea a luat copiii şi i-a lăsat la poarta unui orfelinat. „Soţii Alecsa aveau conflicte foarte dese”, a mai declarat poliţiştilor preşedintele asociaţiei.

 

Abuz sexual şi tentativă de suicid

 

Când au audiat-o pe mamă, anchetatorii au aflat altă poveste. Femeia le-a spus că, în noaptea de 11 noiembrie, a plecat singură de acasă, lăsându-i pe cei mici cu tatăl lor, şi că, atunci când s-a întors, nu i-a mai găsit nici pe copii, dar nici actele casei şi cheile.

Pe 19 noiembrie, şi tatăl copiilor a sesizat la Poliţie dispariţia lor. Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că era despărţit de mama copiilor şi nu mai locuiau împreună. În seara de 11 noiembrie 1998, spune el, a fost în vizită la ea, pentru a le duce de mâncare celor mici. A plecat în aceeaşi noapte, iar Ionela şi Cristian au rămas cu mama lor. Pe 17 noiembrie, bărbatul spune că s-a întors la locuinţa soţiei şi nu a mai găsit copiii. Ea i-ar fi spus că nu i-a mai văzut din seara de 11 noiembrie. Poliţiştii l-au îndrumat pe Petru Alecsa să-şi caute copiii în centrele de plasament din Bucureşti.

Abia pe 20 noiembrie 1998, poliţiştii de la Secţia 22, împreună cu tatăl, au mers la locuinţa din strada Sibiu, pentru cercetarea la faţa locului. Au găsit uşa asigurată cu lanţ. Bărbatul a desfăcut lanţul din exterior şi, când au intrat, poliţiştii au găsit-o pe Valerica Alecsa leşinată pe pat, cu un tub de pastile lângă ea. A fost transportată la spital, iar medicii au reuşit să o salveze. Lângă patul în care femeia zăcea inconştientă, anchetatorii au găsit un bilet lăsat de ea, pe care scrisese că Petru Alecsa îşi violase fiica de numai 2 ani şi că a răpit copiii.

Tatăl a fost supus la testul poligraf şi depistat „nesincer” la două întrebări cheie. La data dispariţiei, Ionela Nicoleta Alecsa (2 ani şi 3 luni) era îmbrăcată într-un trening negru şi purta o căciulă bleu cu roşu. Ca semn particular, avea o cicatrice pe frunte. Fetiţa avea ochii căprui şi părul blond. Familia nu a pus la dispoziţia poliţiştilor nici o fotografie de-a ei. Fratele Ionelei, Cristian Alecsa (8 ani) avea 1,20 m înălţime, 36 kilograme, ochi căprui şi păr castaniu. Purta un trening bleumarin şi era încălţat cu tenişi albi. (Andreea Sminchişe)

 

„Plecată” cu banii de pâine

 

Un alt caz de dispariţie în împrejurări suspecte este cel al unei fetiţe de 12 ani din localitatea Făgăraş (Braşov). Vîrtan Mădălina Vasilica (foto) locuia împreună cu tatăl ei vitreg, mama fiind plecată la muncă, în Grecia. Pe 1 mai 2002, fetiţa a dispărut de la domiciliu. Tatăl vitreg le-a declarat poliţiştilor că, în acea zi, el a plecat de acasă în timp ce Mădălina dormea. I-a lăsat fetei un bileţel prin care îi spunea să meargă la magazin, să cumpere alimente. Alături de bilet, i-a lăsat şi suma de 300.000 de lei vechi, pentru cumpărături. Când s-a întos acasă, mai susţine tatăl vitreg, fetiţa şi banii lipseau. Din descrierile lui, Mădălina era îmbrăcată, la data dispariţiei, cu un trening negru cu dungi albe. Poliţiştii au căutat-o pe fata la rudele mamei şi la bunicii din Mândra, localitate învecinată cu Făgăraş. Au mediatizat în presa locală şi centrală fotografia şi semnalmentele fetei, însă n-au primit nici o informaţie că ea ar mai fi fost văzută în viaţă de cineva, ulterior datei dispariţiei. Tatăl vitreg, suspectat de anchetatori că i-ar fi făcut ceva Mădălinei, a fost supus testului poligraf. L-a trecut. Dosarul Vîrtan Mădălina Vasilica e încă unul din sutele de cazuri de copii dispăruţi şi încă negăsiţi. Mama fetei a plecat în urmă cu un an din ţară, la muncă în Italia. S-a despărţit, între timp, şi de „tatăl vitreg”, care s-a recăsătorit şi s-a mutat şi el din localitate. La 12 km de Făgăraş, în comuna Şoarş.

 

Adriana Oprea-Popescu

Jurnalul Naţional (30 mai 2009)

 

Reclame

Simon Andreea Simona – „Marius Tuca Show”

Pentru Simon Andreea

Ultimele imagini cu Andreea Simon (camera video din magazin)

Missing children in Romania – Simon Andreea