„Copil dispărut, îmi caut părinţii”

PARADOX. Pedepsele pentru nesupravegherea copiilor, mai uşoare decât cele pentru stăpânii câinilor

 

Un puşti din Galaţi a dispărut de acasă de mai bine de 25 de ori în opt ani, punându-şi pe jar părinţii. Ultima oară a plecat pentru 20 de zile. Când s-a întors, s-a prezentat la poliţie spunând că nu-şi mai găseşte familia. Deşi nu mai ştiau nimic de el de douăzeci de zile, părinţii nu au reclamat dispariţia la poliţie.

 

„Îmi vine un chef să mă plimb din senin, aşa. Un chef să mă plimb toaaată ţara. Să văd şi eu ce fel e în alte oraşe”. Asta e singura explicaţie pe care o găseşte Bogdan pentru faptul că şi-a lăsat de mai bine de 25 de ori părinţii să aibă lungi nopţi de insomnii. E şi vina părinţilor, care l-au lăsat nesupravegheat, crede psihologul care studiat cazul lui Bogdan, Doina Pătraşcu. Din 2001, mama a început să plece în Italia, la spălat vase, şi să stea acolo câte trei – patru luni. În tot acest timp, tatăl muncea pe maxi-taxi zi lumină, iar Bogdan şi fratele său, mai mare cu doi ani, rămâneau singuri acasă. Rămânea nesupravegheat. Asta e varianta psihologului. Tatăl, în schimb, zice că, tocmai din cauza comportamentului băiatului, a lăsat o vreme serviciul pentru a sta cu el acasă. Principala cauză a plecărilor băiatului e însă un accident pe care acesta l-a avut la 6 ani. Pe când era lăsat singur acasă cu fratele, s-a dat ca pe tobogan pe balustrada de la etajul patru din casa scării. A căzut în gol şi a intrat în comă două săptămâni. A ieşit cu sechele din spital.

 

COPIL DISPÃRUT, CAUT FAMILIA DISPÃRUTÃ. Pe 30 ianuarie, la Secţia 4 de Poliţie din Galaţi deschide uşa un puştan căruia abia îi mijise mustaţa. „Bună ziua, domnu’ poliţist, mi-a dispărut familia”. O curiozitate ca asta a atras imediat la secţie mai toată presa locală, care titra a doua zi: „Un minor reclamă: «Părinţi dispăruţi de la domiciliu!»”. Bogdan le-a povestit oamenilor legii că s-a întors acasă după o călătorie prin ţară, de trei săptămâni, şi la domiciliu – ia părinţii de unde nu-s! Bogdan mai fusese la noua lui casă, înainte de a pleca, şi ştia unde se mutaseră ai lui, într-o comună de lângă Galaţi, numai că a vrut să-i prostească pe poliţişti pentru câteva ore. I-a dus la singura lui rudă din Galaţi despre care ştia că nu avea de unde să cunoască noua locaţie a părinţilor. S-a aflat până la urmă, de la DGASPC, unde e actualul domiciliu al acestora. „A fost un comportament de apărare. A vrut să ajungem cât mai târziu la părinţi, pentru că i se strica imaginea. Să vedeţi ce aer de mulţumire avea în faţa camerelor de filmat când povestea”, explică minciuna lui Bogdan, psihologul Doina Pătraşcu.

 

LA FURAT. La 8 anişori, după doi ani de la căderea de la etajul 4, Bogdan a furat pentru prima dată. O colegă de serviciu de-a mamei a venit în vizită şi, când s-a aplecat să-l îmbrăţişeze, el a „lucrat”-o la buzunare. La sfârşitul clasei întâi, a avut şi prima sa aventură în stradă. S-a întors de la şcoală fără geacă. Mama l-a trimis să şi-o ia înapoi, şi puştiului i-a fost frică să se întoarcă acasă. Cel puţin asta e varianta lui. A fost găsit seara, în combinatul de la Galaţi. Pe măsură ce înainta în vârstă, s-au îndesit şi plecările de acasă, şi furturile. „Când m-am dus la pregătire la matematică, pe drum i-am zis lui frate‘miu: Cipri, vezi când ajungem acolo, stăm un sfert de oră şi-i zici la profesoară: «Mă duceţi şi pe mine la baie?». Şi, în timpul ăsta, eu m-am dus la geantă la ea. Avea 50 de mii într-un buzunar mai mic. În geantă mai avea un million şase sute. I-am luat pe toţi”. Este una din poveştile pe care Bogdan ne-o spune dintr-o suflare, cu zâmbetul pe buze, mândru de ce a făcut. În rest, nu prea e vorbăreţ. Când îl întrebi lucruri „mai complicate”, de pildă de ce nu-i place la şcoală sau ce îl deranjează acasă, placă bărbia în piept. Şi se lasă o tăcere de se aude apa scurgându-se pe ţeava caloriferului din biroul directoarei de la Centrul de primire minori «Irene şi Stuart», unde şade pe un fotoliu.

 

AVENTURI. De fiecare dată când făcea rost de bani, pleca de acasă. Dacă nu lua de la părinţi, fura de la cunoştinţele care veneau în vizită. „Ajunsesem să scriu pe cuier: «Atenţie. Nu vă lăsaţi bani în haine. Se fură!». Ne era frică să mergem cu el în vizită la cineva”, povesteşte mama lui Bogdan, Niculina. În peregrinările lui, singurul motiv care l-ar fi întors acasă pe băiat ar fi fost foamea. Însă aveau grijă trecătorii, oameni miloşi, să-i facă aprovizionarea pentru săptămâni lungi de dormit prin canale şi prin scări de bloc. Primea cam câte 150 de mii pe zi, bani din care lua două pâini, şi, de restul, ţigări şi dulciuri.

 

Părinţii sunt vinovaţi?

 

Psihologul Doina Pătraşcu, care a studiat cazul lui Bogdan, crede că o mare parte din vină, pentru cum reacţionează copilul, este şi a părinţilor, care nu şi-au făcut timp să stea mai mult cu el şi l-au lăsat nesupravegheat. „Acest copil are nevoie de multă atenţie. Tu degeaba vii la el peste câteva luni, dacă el are nevoie de tine acum”. Părinţii se apără şi se declară nevinovaţi. „Noi am făcut tot ce este posibil pentru el. Puneţi-vă în locul nostru. Sunt mii de astfel de cazuri în toată ţara”, zice mama copilului.

Părinţii plănuiesc acum să îl lase undeva, într-un centru de plasament, unde copilul să poată fi supravegheat non-stop. Spun că nu mai au putere să treacă iarăşi prin agonia aşteptării ca băiatul să le vină acasă. Plus că le este şi frică de el. Cu cuţitul de tăiat pâine, cu zimţi, i-a dat în cap fiului cel mare pentru că nu îl lăsa, cică, la calculator. I-a dat o lovitură, a văzut că începea să curgă sânge, şi apoi i-a mai dat una. Când au ajuns acasă, părinţii au găsit apartamentul plin de sânge.

În România există o lege prin care părinţii pot fi sancţionaţi pentru nesupravegherea copilului. E vorba de „Legea 91/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice” unde, printre aliniate care vizează „scrierea pe pereţii clădirilor” şi „mutarea semnelor de circulaţie”(!), s-a „strecurat” şi un aliniat conform căruia „Constituie contravenţie(…) neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie”. Conform legii republicate în 2000, părinţii care încalcă aceste prevederi riscă o amendă între 80.000 lei la 400.000 lei. Amenda pentru un câine lăsat nesupravegheat este între 200 de mii si un milion de lei vechi.

În unele State din America de Nord sancţiunile pentru părinţii care nu îşi supraveghează copii sunt mult mai dure. Conform site-ului Curţii Superioare din California – districtul Nevada, părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti pentru „nesupravegherea corespunzătoare a minorului.”

„Luăm în vedere şi o astfel de sancţiune pentru părinţii lui Bogdan, însă după ce vom analiza cu mare atenţie cazul. Legea aceasta este foarte greu de aplicat. Până acum nu am dat nici o astfel de sancţiune la nivelul judeţului nostru”, ne-a spus directorul adjunct al DGASPC Galaţi, Eugen Merdescu.

 

Ghidul supravegherii copilului

 

În statul Virginia din SUA nu există o lege clară care să precizeze cât de mult timp poţi să îţi laşi nesupravegheat copilul. Totuşi, Serviciul de Protecţie a Copilului de aici propune părinţilor un ghid de supraveghere a minorilor. Astfel instituţia atenţionează că este total neindicată lăsarea copiilor între 0 şi 9 ani nesupravegheaţi. Copii între 10 şi 12 ani nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi mai mult de 3 ore. Abia după vârsta de 13 ani, aceştia pot fi lăsaţi singuri „mai mult de trei ore”, dar în nici un caz noaptea pentru cei până în 16 ani.

 

PERSPECTIVÃ. „Când o să fiu mare, o să sparg o bancă. O sparg cu ciocanul… Ce, ţiganii care au bani şi vile, cum trăiesc? Au afaceri? Păi asta nu înseamnă că fură?”

Bogdan, 16 ani

 

EPUIZATÃ. „Toată lumea se luptă acum pentru drepturile copilului, dar nimeni nu se luptă pentru drepturile părinţilor”,

Niculina, mama lui Bogdan

 

Alex Nedea

Jurnalul Naţional (3 martie 2006)