Povestea site-ului copiidisparuti.jurnalul.ro

 

Site-ul copiidisparuti.jurnalul.ro s-a născut din dorinţa de a-i ajuta pe aceşti copii. Concret, nu aşa cum am văzut că se face în manifestările de pomenire a lor organizate la zi festive. Facerea site-ului, strângerea informaţiilor şi apoi ordonarea lor s-au dovedit a fi o treabă complicată. Presărată, pe alocuri, cu întâmplări de-a dreptul comice. Umor negru, cu caschetă şi epoleţi.

 

Cei care ne-au pus la dispoziţie fotografiile şi datele apărute pe copiidisparuti.jurnalul.ro sunt purtători de cuvânt ai IPJ-urilor din ţară. Cei câţiva care au înţeles demersul nostru şi au ales să dea o mână de ajutor, nouă şi copiilor dispăruţi. Ceilalţi, fie se aflau în concedii de odihnă (observaţie: în luna august, ai impresia că întreaga România e în slipi, pe şezlonguri), fie n-au înţeles nimic din cererea noastră.

Am contactat, telefonic şi prin e-mail, toste Inspectoratele Judeţene de Poliţie şi am primit până acum răspunsuri de la 24 dintre ele. Unele documentate, altele telegrafice, stil rebus: nume şi prenume, atâţia ani, din satul X, dispărut la data Y.

 

CU ACORDUL PÃRINŢILOR. Cele mai mari dificultăţi le-am întâmpinat în obţinerea fotografiilor cu minori dispăruţi. Chiar dacă toţi dintre ei, sunt, măcar teoretic, daţi în urmărire, locală sau generală, multe IPJ-uri n-au vrut să ne dea pozele lor, invocând … „dreptul la imagine”. Ce drept la imagine are un copil despre care nu mai ştii nici măcar dacă e în viaţă? Şi în baza cărei legi ni se invocă acest drept? „Cum, nu stiţi?! Legea CNA-ului!”, s-au revoltat câţiva poliţişti. Deşi le-am explicat că prevederile CNA – care n-ar fi fost încălcate – nu se aplică totuşi în presa scrisă, oamenii legii au ţinut-o în continuare pe-a lor. „Trebuie să cerem acordul părinţilor, ca să vă putem da ceva”.

Unii ne-au trimis acest refuz pe fax. Vă redăm unul dintre răspunsurile primite. „Urmare a adresei dvs. din 24.08.2005, vă aducem la cunoştinţă că pentru a vă pune la dispoziţie fotografiile şi semnalmentele minorilor dispăruţi de pe raza judeţului Constanţa ne este necesar acordul scris al membrilor familiei sau al aparţinătorilor legali. În următoarea perioadă de timp vom lua legătura cu persoanele care au depus reclamaţii privind dispariţiile de minori iar in cazul în care aceştia vor fii (sic!) de acord (…), vă vom contacta”. Să vă mai spunem că în 16 zile, câte au trecut, nu am primit nici măcar semnalmentele Andreei Dodan, fetiţa dispărută de la Plopeni…?

 

POKEMONUL MUSTÃCIOS. Ne cerem iertare pentru cazurile prezentate pe copiidisparuti.jurnalul.ro fără fotografii. Ştim că înălţimea, greutatea şi culoarea părului nu sunt indicii suficiente pentru identificarea unui copil. Ne cerem iertare şi pentru inadvertenţele care apar, uneori, în fişele de prezentare ale acestor copii. Au fost transcrise întocmai datele primite de la IPJ-uri.

Pe ici, pe colo, am mai făcut mici retuşuri. Nu puteam să-i lăsăm, de pildă, lui Sbenghea Nicu Eduard, un băieţel de 3 ani şi 7 luni, la semnalmente: MUSTAŢÃ. Cum să aibă mustăţi un copil care, conform datelor trimise de aceeaşi poliţie, are o „înălţime de 75-80 de cm” (mult prea puţin, conform graficelor de creştere a copilului ar trebui să măsoare peste 1 m) ? Cum să aibe mustaţă un copil care a dispărut încălţat cu „papuci cu desen Pokemon”?

La capitolul copii dispăruţi, un alt IPJ ne-a trimis un caz pe bună dreptate „mustăcios”. Primul şoc l-am avut atunci când am citi că ar munci ca zilier. Apoi, la semnalmente : „nas drept cu profil rectiliniu, poartă mustaţă, barbă mijlocie dreaptă”.. Ne-am revenit când i-am calculat vârsta: „minorul” avea, la data dispariţiei, 22 de ani…

 

SE ROSTOGOLEŞTE… Altă combinaţie ciudată e raportul vârstă/greutate. Cu un minor am ajuns la rezultatul corect după trei încercări. În prima, la 7 ani, măsura 1,70 m şi cântarea 55 de kg. Un pic cam mult, am considerat noi, atrăgând atenţia IPJ-ului respectiv. Datele au fost corectate şi retrimise: „0.70 m şi 25 de kg”. Un pic cam rotund şi prea pitic, am comentat noi iară. În cele din urmă s-a găsit soluţia corectă: nu semnalmentele ne fuseseră date greşit, ci data naşterii, căci minorul avea, de fapt, 17 ani.

Avem cazul unei fetiţe care, la 6 ani, măsoară 1,45 m şi cântăreşte 25 de kg. La aceeaşi vârstă, despre o altă fată, care are 1,25 m şi 22 de kg ni se spune că are „corpolenţă atletică”.

Iar un băieţel de 3 ani, dispărut lângă un lan de porumb, are greutatea de 20 de kg şi înălţimea de … 60 de cm! Ca să puteţi analiza mai uşor aceste date, vă spunem că un copil nou-născut, are de regulă 50-51 de cm şi 3-3,5 kg.

 

DISPARIŢII ANTICIPATE. Că părinţii nu ştiu greutatea şi înălţimea copilului şi inventează cifre pe care poliţiştii le notează ca roboţii, n-ar fi aşa de grav. Dar să treci la data dispariţiei: 01.11.2005 (Lupu Ionela Eugenia) sau 09.09.2005 (Mitrea Costel – caz primit în luna august), ni se pare revoltător. Ori poliţia romănă s-a dat de tot pe mâna clarvăzătorilor şi anticipează cazurile, ori dosarele acestor copii sunt tratate cu băşcălie.

Nu vrem să facem procese de intenţie poliţiştilor. Mai ales acelora care ne-au întins totuşi o mănă de ajutor, indiferent cu ce a fost plină palma. Însă credem că e de datoria noastră să atragem atenţia oamenilor legii că astfel de cazuri trebuie tratate cu mai multă seriozitate şi discernământ. Dacă 2 copii, să zicem, ar fi ucişi de un pedofil, întreaga poliţie s-ar mobiliza să-l prindă pe ucigaş. Dacă aceiaşi copii mor din cauza indiferenţei sau a birocraţiei, nimeni nu mişcă un deget. O facem noi, şi batem cu cel arătător obrazul.

 

Urmărire generală, după 1 an şi jumătate

 

Comisarul Adrian Dumitrescu, Şeful Serviciului Urmăriri din IGP, susţine că orice copil dispărut este considerat un caz de urgenţă şi de aceea este dat imediat în urmărire generală. Teoria e frumoasă, să vedem ce spune pratica…

Constantin Geta, 17 ani, a dispărut pe 1 ianuarie 2004 şi a fost dată în urmărire generală un an şi jumătate mai târziu.

Erdei Damian, 14 ani, a dispărut în mai 2004 şi a fost dat în UG abia peste un an

Duncă Marina, 16 ani, a dispărut pe 23 martie 2004 şi a fost dată în UG peste un an şi 3 luni.

Mireascu Ileana, 15 ani, a dispărut pe 12 mai 2004 şi a fost dată în UG după 1 an şi 2 luni.

Şi, până ne trezim să-i punem pe aceşti minori – care, deşi au buletin, tot copii sunt, conform legii – în consemn la frontieră, privim cu poftă spre fondurile PHARE cu care UE ne ajută să luptăm împotriva traficului de fiinţe umane.

 

Băieţii dispar mai des

 

La sfârşitul lunii trecute, în evidenţele IGP figurau 275 de minori dispăruţi (15,85% din totralul persoanelor dispărute). 26 dintre ei au între 0 şi 5 ani, 69 – între 5 şi 10 ani, 66 – între 10 şi 14 ani şi 114 – între 14 şi 18 ani.

În prezent, se află daţi în urmărire generală 138 de minori dispăruţi în perioada 2000-2005. Dintre ei 8 au intre 0-5 ani (nici o treime din categoria de vârstă), 21 între 5-10 ani (idem), 38 între 10-14 ani (mai mult de jumătate) şi 71 între 14-18 ani (idem).

Au fost depistaţi şi încredinţati familiei 114 minori urmăriţi general. În nota IGP ni se spune că „audierea celor depistaţi a scos în evidenţă faptul că principalele cauze care au generat plecarea de la domiciliu sunt: neajunsurile materiale, neînţelegerile familiale, dorinţa de aventură şi vagabondajul, abandonul şcolar, etc., neexistând date că au fost victimne ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal”. Cu alte cuvinte, singura pistă pe care se canalizează acum energiile poliţiei, chiar şi pentru dispariţiile copiilor sub 5 ani, este fuga. Fuga prin porumb. Cât de greu e să prinzi copilul…

 

ONG-uri virtuale

 

„Childscope” este un studiu întocmit de Centrul European pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual care menţionează, printre altele cele 241 de ONG-uri care activează în domeniul în statele membre UE şi în cele candidate la aderare (Republica Cehă, Ungaria, România, Polonia).

Surprinzător pentru noi, România figurează în „Childscope” cu două organizaţii active în domeniul dispariţiilor de copii: „Salvaţi Copiii” şi „Ajutor şi Grijă pentru Tineri” (AGT). Ambele precizează, în prezentarea lor, că se ocupă de copii dispăruţi cu vârsta cuprinsă între 2 (sau 1) şi 18 ani, şi că, pentru asta, „cooperează cu oamenii legi şi/sau cu autorităţile judiciare în cazul copiilor dispăruţi sau exploataţi sexual.” „Salvaţi Copiii” precizează că „au fost încheiate, în acest sens, înţelegeri oficiale”.

Andreea Dodan, fetiţa din Plopeni, ar trebui să împlinească luna viitoare 6 ani. La dispariţia ei, n-am văzut în zonă nici măcar un afiş care să poarte însemnul unuia din aceste două ONG-uri…

 

Adriana Oprea-Popescu

Jurnalul Naţional (8 septembrie 2005)

(Update: doi ani mai târziu, site-ul copiidisparuti.jurnalul.ro a fost hackerit si imposibil de recuperat)

 

Tristele peripeţii ale unui băiat găsit de site-ul copiidisparuti.jurnalul.ro

Patrik, punga cu bronz şi o mamă disperată

 

„Mi-ar cădea şi receptorul din mână să-l mai aud o dată, la telefon, zicându-mi «Mami!»… Mă duc după el şi până la capătul lumii. Îmi voi plăti eu drumul, într-o viaţă de om”. Sunt cuvintele mamei lui Patrik. Copilul ei a fost găsit de site-ul copiidisparuti.jurnalul.ro.

 

Acum trei luni Patrik Laurenţiu Badea, de 12 ani, a plecat de acasă, din Râmnicu Sărat, zicându-i mamei că se duce la joacă. Nu s-a mai întors. Mama, Lucica Badea, a reclamat dispariţia băiatului, iar Poliţia Buzău l-a dat în Urmărire Generală. Acum două săptămâni, copilul a ajuns într-un centru de plasament la sute de kilometri depărtare de casă, în Timişoara. Nu se ştia mai nimic despre băiat, iar poliţiştii de la IPJ Timiş nu au reuşit să-i stabilească cu certitudine identitatea şi nici nu au ştiut că este un copil căutat de mama sa şi dat în Urmărire Generală. Până când unul din reprezentanţii Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş are curiozitatea să intre pe site-ul copiidisparauti.jurnalul.ro şi să afle cu surprindere că Patrik, băieţelul blond internat într-unul din cetrele Direcţiei, este un copil dispărut.

Poliţia de la Timiş, anunţată imediat de DGASPC, verifică informaţiile de la colegii din Buzău, şi, confirmându-li-se urmărirea generală, pleacă să-l ia pe Patrik de la Centru, pentru a-l ţine la inspectorat până vine mama, Lucica Badea, să-l ia. În acest timp, poliţia de la Buzău îi spune mamei să se pregătească să se ducă după fiu la Timiş. Toate bune şi frumoase până aici.

 

Povestea bronzului. Numai că marţi după amiază Patrik primeşte bilet de învoire de două ore. Şi, când să vină poliţiştii să-l „reţină” pentru verificări, „ia copilul de unde nu-i!”. Patrik nu s-a mai întors la centru, aşa cum promisese, lăsându-i cu ochii în soare şi pe cei de la DGASPC Timiş, şi pe poliţiştii de acolo, şi pe cei din Buzău, şi pe mama copilului. Cei de la Centrul de plasament au spus că i-au dat copilului billet de voie pentru că e un băiat cuminte şi că, oricum, ei nu au cum să-l ţină prizonier.

Ieri dimineaţă, după 2 zile de căutări intense, Patrik a fost găsit de poliţiştii din Timişoara într-o piaţă. Cerşea.

„Sunt cel mai fericit om de pe planetă! Nu credeam că o să mai aud asta o dată!”, ne-a spus mama când a primit vestea regăsirii lui Patrik. În lunile lui de periplu, Patrik s-a apucat şi de tras din pungă. Trage bronz. Ştie şi mama lucrul ăsta. „O să fac tot ce-mi stă în putinţă. O să-l iubesc ca şi înainte, o să dialoghez, o să-l duc la Direcţia pentru Protecţia Copilului să-l consulte un psiholog. Trebuie să-l dezintoxic”, ne spune mama prin telefon, controlându-şi cuvintele şi vorbind cu dicţie, ca la televizor.

 

„Un copil bun”. Lui Patrik i-a murit tatăl pe când el avea 4 ani. Cu un an înainte, mama, fostă muncitoare în confecţii, a rămas fără loc de muncă. De atunci trăieşte din ajutorul social şi din ce primeşte făcând menaj pe la diferite persone. Să aibă suficienţi bani pentru a-l creşte pe Patrik. Locuiesc într-o casă naţionalizată unde au o cameră şi un hol şi nu sunt deloc iubiţi de vecini. Aceştia au făcut mai multe sesizări la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău cum că Patrik este bătut crunt de mamă.

Dar asistenţii de la Direcţie nu au găsit nici o probă pentru o astfel e acuzaţie. La prima sesizare, în 2002, asistenţii sociali s-au dus pe neanunţate acasă la Patrik. L-au găsit făcându-şi temele împreună cu mama. Copilul era îmbrăcat curat şi nu avea urme de violenţă. Mama i-a spus asistentului că l-a certat, la ora menţionată în declaraţie de vecini, dar că nu l-a lovit. L-a mustrat pentru că a primit doar „Satisfăcător” la şcoală, la un extemporal de matematică, şi pentru că, la sfârşitul lucrării de control, a scris „Nu pot”. La a doua sesizare trimisă de vecini, asistenţii s-au dus din nou la Lucica acasă şi au găsit-o pe mamă în aceeaşi postură: ajutându-şi copilul la teme. Nici de data asta Patrik nu părea bătut. Mama susţine că vecinii îi fac astfel de reclamaţii pentru că o vor plecată din acea casă naţionalizată.

La şcoală, Patrik nu are nici o corigenţă. În vară, a terminat clasa a VI-a cu media 6,63. „E o medie bună pentru situaţia lui. Nu e un copil prost, e un băiat bun, îl duce capul. Şi mama lui a fost eleva şcolii noastre, dar nu avea astfel de probleme (nu dispărea de acasă – n.r.)”, spune directoarea Şcolii Generale nr.1 din Râmnicu Sărat, Valentina Bacşei. Deşi e cuminte şi nu se bate cu alţi colegi, la purtare copilul are media 7, din cauza celor 120 de absenţe nemotivate.

 

„Mami, promite-mi ca nu mă mai cauţi!”.Poliţia susţine că „dracul de copil”, cum l-a numit în glumă un om al legii, a plecat de mai multe ori de acasă până acum şi că este un obişnuit al străzilor. În clasa a III-a a dispărut şi a fost găsit după trei zile la Centru de Plasament „Pinochio” din Bucureşti. Patru luni a durat până să ajungă înapoi la mama sa. Deşi a pierdut atâtea săptămâni de carte, în clasa a III-a Patrik a făcut ore suplimentare cu învăţătoarea şi a reuşit să scape fără să repete anul. După acel episod, băiatul a mai plecat de acasă, dar pentru câteva zeci de ore, mama reclamând dispariţiile la poliţie. La ultima sa plecare, pe 12 iunie anul acesta, copilul şi-a contactat telefonic mama de două ori. Prima dată, povesteşte ea, a vorbit nouă minute. Era foarte degajat la telefon. I-a spus femeii că este la Timişoara şi că vrea să se întoarcă acasă. Însă nu s-a întors. Ultimul semn al lui a fost pe 25 august când i-a dat Lucicăi un al doilea telefon, unul straniu. A zis că e în Arad şi că o oarecare tanti Fănica are grijă de el. „Nu mai era Patrik al meu. Mi-a zis «Mami, promite-mi că nu mă mai cauţi!»”, îşi aminteşte Lucica Badea de acel ultim telefon, care a durat mai puţin de un minut. Interesant este că poliţia din Timiş şi cea din Buzău parcă au trăit în lumi paralele săptămânile astea. În timp ce oamenii de la IPJ Buzău îl căutau, în timp ce mama venea aproape zilnic la poliţie şi le făcea scandal oamenilor legii, că nu sunt în stare să-i găsească copilul, poliţiştii din Timiş ştiau de soarta Patrik, pentru că el figura în evidenţa lor din august, când a fost prins la cerşit. „E foarte greu să identifici un astfel de copil, pentru că el nu avea acte de identitate. De multe ori, copiii străzii îşi dau o identitate falsă. Plus că poza, pe care o aveţi şi dumneavoastră (Jurnalul Naţional – n.r.) şi pe care o avem şi noi e singura pusă la dispoziţie de familie, şi nu ştim dacă mai corespunde cu realitatea”, justifică comisarul Marian Şerbulea de la IPJ Buzău.

 

Alex Nedea

Jurnalul Naţional (2 ianuarie 2007)