Voluntari din toate ţările, uimiţi-vă!

SINGURI. Cei mai rămân să scotocească după copil la lăsarea întunericului sunt voluntarii. Misiunea lor ar fi mai uşoară, dacă ar fi îndrumaţi din aer de elicopterul cu termoviziune.

 

În mai toate ţările civilizate, operaţiunile poliţei de căutare a unui copil dispărut sunt sprijinite de echipe de voluntari. În România voluntariatul înseamnă, cel mai adesea, să faci galerie în faţa televizorului. Spre bucuria Poliţiei Române, căci dacă te înduri să pleci pentru a ajuta la găsirea copilului, constaţi la faţa locului că eşti … „în plus”.

În cazul lui Redivan Mustafa, băieţelul de 2 ani şi jumătate dispărut în miez de iarnă într-un sat din Dobrogea, singurii voluntari au fost câţiva localnici, care au început căutările din primele ore şi le-au continuat şi după a 3-a zi, când poliţia (număraţi pe degete, 6 oameni ai legii) se retrăsese de pe teren, pentru a ancheta un furt de cai într-un sat vecin. Zilele trecute, comisarul Adrian Dumitrescu, şeful Serviciului Urmăriri din IGP, motiva comportamentul colegilor săi cu buletinul meteo. „A fost viscol, a fost şi un îngheţ parcă…”. Copilul de 2 ani şi jumătate a fost găsit de un cioban, întâmplător, în a 5-a zi de la dispariţia sa. Murise de frig, în prima noapte. În cazul lui nu sătenii, ci poliţiştii pot fi numiţi voluntari. Voluntari amatori.

 

ACEIAŞI OAMENI. În cazul lui Ionuţ Căpraru, de 4 ani şi 2 luni, băieţelul din Bacău care a supravieţuit singur în pădure, voluntari în căutări au fost tot localnicii. În a 8-a zi de la dispariţie, copilul a fost găsit în viaţă, tot întâmplător, de un paznic de vânătoare.

La căutarea lui Vlad Tudor (4 ani şi 8 luni), au venit voluntari în a 3-a zi, imediat după difuzarea cazului în mass-media. Angajaţi ai unor firme de pază şi protecţie sau membri ai asociaţiilor chinologice care au adus cu ei şi câini de urmă. Vlăduţ a fost găsit, în a 7-a zi de la dispariţie, de un voluntar care susţine că băiatul încă trăia. Pentru că la faţa locului nu se afla nici o ambulanţă, copilul nu a mai putut fi salvat.

Pentru căutarea Andreei Dodan, fetiţa de 5 ani şi 10 luni dispărută în Plopeni, au venit cam aceiaşi voluntari care fuseseră şi la Vlăduţ. În a 7-a zi de căutări, poliţia le-a cerut să plece acasă, pentru că îi încurcă în investigaţii. Câteva zile mai târziu, aceeaşi poliţie a judeţului Constanţa cerea presei, imperativ, să nu se mai amestece în cazul Dodan. Andreea nu a fost găsită nici până acum, la 38 de zile de la dispariţia sa. Poliţia are un singur suspect, care bate câmpii, şi caută un cadavru.

 

FACEREA DE BINE. În cazul lui Vlăduţ, dar şi al Andreei, singurele afişe lipite în zonă, pentru a semnala dispariţia copiilor şi a ajuta la găsirea lor, au fost puse de voluntari. În cazul fetiţei de la Plopeni, dacă tot se ocupa altcineva de afişe, poliţia s-a gândit să-şi facă şi un promo, oferind o recompensă de 20 de milioane de lei (vechi). După o idee „împrumutată” de la alt voluntar. Poliţia nu are scoci sau nu are chef să lipească afişe, deşi, în orice ţară din lumea asta, este una din primele măsuri care se iau de la anunţarea dispariţiei unui copil. Aceasta şi difuzarea, cât mai rapid cu putinţă, a unei poze cu acel copil, pe toate canalele mass-media. Dar Poliţia Română nu are chef nici de mass-media. Din 275 de dispariţii de minori, înregistrate până la 31 august a.c., NICI UNA nu a fost semnalată presei în timp eficient, adică în primele 24 de ore.

A fi voluntar în România la operaţiunile de căutare a unui copil dispărut înseamnă să conştientizezi din start că vei fi tratat cu indiferenţă sau cu „huo” de poliţie. Că nu îţi vor solicita ajutorul să faci scotocirile într-o zonă neumblată de ei, că rişti să-ţi pierzi timpul fără să poţi ajuta copilul, mergând pe coclauri deja căutate, că poţi să te trezeşti cu ameninţări de genul: „Dacă mai vii, vorbesc cu şefii tăi”… Asta se întâmplă în România unde facerea de bine e şi pe cale de dispariţie, şi înjurată de poliţie.

 

NEW YORK, NEW YOK… Din numărul total de cazuri de dispăruţi rezolvate anul trecut în statul New York, 7.647 de copii au fost găsiţi de voluntari şi 3.916 – descoperiţi de forţele de ordine. Dar în New York şi în celelalte state ale Americii, poliţia respectă voluntariatul. Programul de alertă AMBER (America’s Missing Broadcast Emergency Response) este un parteneriat benevol între autorităţi şi presa electronică, ce permite difuzarea imediată a buletinelor de urgenţă atunci când poliţia semnalează cazuri de dispariţie.

Programul a fost pus în practică în 1996, în urma dispariţiei unei fete de 9 ani (Amber Amber Hagerman) care a fost găsită apoi moartă. Alerta AMBER acţionează în toate SUA, mai puţin Yukon, dar şi în Canada (Toronto). Pentru ca un serviciu de poliţie să lanseze o astfel de alertă trebuie îndeplinite următoarele condiţii: dispariţia copilului să fie confirmată, poliţia trebuie să aibă semnalmentele copilului şi indicii, astfel încât căutarea să fie posibilă, şi trebuie să estimeze dacă acel copil este într-un mare pericol iar difuzarea informaţiilor ajută la găsirea lui. Americanii s-au pus la punct şi şi-au creat un sistem coerent pentru rezolvarea acestor cazuri acum 24 de ani, după ce au fost îngroziţi de dispariţiile în serie a mai multor copii, care au fost găsiţi apoi morţi.

PACT. Este şi cazul unui băieţel de 6 ani ai cărui părinţi, mergând la Washington DC pentru a cere ajutorul, au constatat că nu există un sistem de operare eficient pentru astfel de cazuri. Deşi copilul lor nu a mai fost găsit în viaţă, familia Walsh a dat un sens suferinţei şi a pus, în 1984, bazele Centrului National pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi (NCMEC). Tot atunci a fost creată, cu sprijinul poliţiei, care a conştientizat utilitatea acestui proiect, şi prima reţea de date, primul site al copiilor dispăruţi. A fost creat chiar şi un departament al Poliţiei (Biroul naţional al persoanelor dispărute), care gestionează datele înmagazinate pe site. NCMEC premiază anual echipele de agenţi care au lucrat la cazuri de dispariţii şi încurajează voluntarii să participe la acţiunile de căutare.

 În Anglia există asociaţia PACT (Părinţi & Copii Dispăruţi Împreună), care colaborează cu poliţia în găsirea copiilor dispăruţi. În parteneriat cu poliţia, PACT afişează postere uriaşe cu copii dispăruţi la intrarea într-o reţea de super-marketuri din toată Marea Britanie.

 

CANADA. În Canada există „National Missing Chidren’s Locate Center”. Înfiinţat în 1982, centrul oferă consiliere părinţilor şi se implică activ în rezolvarea cazurilor. Dispune de un serviciu de investigaţii propriu care colaborează cu poliţia, are o reţea internaţională de profesionişti din diferite sectoare de activitate, care sunt complementare în acoperirea cazurilor de dispariţii. Agenţii Centrului Naţional pentru Copii Dispăruţi adună informaţii, distribuie fotografii şi constituie „liantul” între părinţi, organele de anchetă şi mass-media.

 

BELGIA. „Child Focus” din Belgia pune la dispoziţie un hot-line, la care pot fi reclamate dispariţiile minorilor. Rolul Centrului, înfiinţat în 1998, este de a oferi consiliere părinţilor, dar şi de a spriji activ în rezolvarea cazurilor. „Child Focus” numără 1800 de voluntari şi are în dotare de o maşină special echipată pentru producerea de afişe chiar în zona unde s-a reclamat dispariţia. Voluntarii se ocupă apoi de lipirea imediată a acestor afişe. Organizaţia din Belgia dispune de o reţea de afişaj în marile staţii de autobuz şi de metrou, în gări şi la intrarea în super-marketuri. În plus, centrul belgian poate produce viniete cu chipurile celor dispăruţi, care sunt apoi distribuite comercianţilor, şoferilor de taxi, farmaciilor şi spitalelor. Pentru popularizarea cazurilor, „Child Focus” colaborează cu mas-media naţională şi internaţională. O altă modalitate de informare este trimiterea de SMS-uri cu fotografii clienţilor abonaţi la acest serviciu special.

Studiile făcute în Belgia arată că, în general, cetăţenii care vor să ofere informaţii se adresează mai uşor unei asociaţii decât poliţiei. „Child Focus” nu se substituie serviciilor de poliţie, dar are un rol complementar acestora, iar relaţiile de colaborare cu autorităţile judiciare şi cu poliţia sunt stabilite printr-un protocol.

 

ICMEC. Centrul Internaţional pentru Copii Dispăruţi şI Exploataţi (ICMEC) a fost înfiinţat în 1998, la Washington, cu scopul de a identifica şi coordona o reţea globală de organizaţii care acţionează în acest domeniu. În cadrul ICMEC sunt detaşaţi reprezentanţi ai principalelor instituţii responsabile în aplicarea legii în SUA: FBI, US Secret Service, Serviciul de Imigrare şI Naturalizare din cadrul Departamentului pentru Securitatea Teritoriului Naţional. ICMEC este organizaţia care primeşte sesizări (prin intermediul unui hotline accesibil 24 de ore pe zi) despre copiii dispăruţi, face o analiză a cazului şi îl trimite organelor de poliţie de pe întreg teritoriul SUA, în 20 de minute de la iniţierea sesizării. Datele statistice relevă că 70% din copiii răpiţI sunt ucişi în primele trei ore, de aceea difuzarea promptă a acestor cazuri este esenţială.

ICMEC este sigura organizaţie care a pus la punct un proces asistat de calculator de „îmbătrânire” a trăsăturilor unui copil pentru a putea fi identificat la mai mulţi ani de la data dispariţiei. Procesul este manual, durează 4-8 ore, şi este realizat pe computer utilizând programul Adobe PhotoShop si câteva elemente de referinţă: fotografii ale părinţilor, ale fraţilor/ surorilor, precum şi o largă bază de date cuprinzând trăsături faciale pe categorii de vârstă şi rasă.

 

De ce în România nu se poate

 

Vă întrebaţi poate de ce trebuie să ne comparăm tot timpul cu alţii? Pentru că visăm să trăim ca ei. Şi pentru că, ironic, măcar în problema asta, a voluntariatului în găsirea copiilor disparuţi, visul putea deveni realitate.

În februarie 2004, Mircea Geoană, pe atunci ministru de externe al României, contactează, într-o vizită la Washington, „International Centre for Missing & Eploited Children” (ICMEC), exprimându-şi dorinţa de a înfiinţa un centru regional în ţara noastră. Primeşte răspuns scris din partea conducerii ICMEC, care se arată interesată de idee şi care propune un proiect pe 4 ani, în două faze. Pe termen scurt – înfiinţarea unui hotline, numirea unor Manageri de Caz şi crearea unui site. La linia telefonică gratuită urmau să fie raportate cazurile de dispariţii (de către părinţi, dar şi de către poliţie) şi să fie primite informaţii legate de caz din partea populaţiei. Managerul de Caz ar fi trebuit să facă legătura între autorităţi şi societatea civilă, să urmărească indiciile în fiecare caz în parte, să ofere consiliere părinţilor. Site-ul urma să fie o bază de date cu imagini şi informaţii despre copiii dispăruţi pentru toţi cei care au acces la Internet. În schimb, ICMEC se oferea să organizeze cursuri de instruire cu ofiţeri de poliţie, procurori şi cadre didactice.

Pe termen lung, se propunea României înfiinţarea unui centru de informare pe problema exploatării sexuale a copilului.

Din toate acestea s-a realizat doar … trainigul, care a avut loc în martie 2004 şi la care au participat 50 de ofiţeri din 7 ţări (vreo 20 din România). Un ofiţer FBI ieşit la pensie le-a prezentat modelul operaţional din SUA şi cel promovat de „Child Focus” din Bwelgia, în cazurile de dispariţii de minori. „Ca urmare, informează site-ul oficial „Child Focus”, consiliera ministrului român de afaceri externe a vizitat centrul din Belgia”. Nu ştim la ce concluzie a ajuns, cert este că în scurt timp Mihaela Geoană, soţia ministrului român de afaceri de externe, devine reprezentant al ICMEC în România. Şi mai departe? În octombrie 2004 a murit Vlăduţ Tudor. În ianuarie 2005 – Mustafa Redivan. În septembrie 2005, Andreea Dodan e încă dispărută. Ca ea, încă 274 de copii, declaraţi de IGP. Ce ne împiedică să avem un centru regional ICMEC în România? Resursele financiare, spune doamna Geoană. „Într-un astfel de centru trebuie investiţi 100.000 de dolari pe an”. Nici 500 de euro de fiecare copil încă negăsit. Dar chiar de s-ar strânge fonduri, „Procuratura şi Ministerul de Interne trebuie să se pună de acord pentru promovarea unei legislaţii asemănătoare celei belgiene”, ne informează doamna Geaonă. Cu siguranţă că treaba asta durează în ţara noastră mai mult decât strângerea a 100.000 de dolari prin cheta publică… În luna octombrie ICMEC va discuta din nou proiectul referitor la România.

 

Uniunea Europeană sprijină voluntariatul

 

În ultimii ani, lupta împotriva dispariţiilor de copii şi a exploatării lor sexuale a devenit o prioritate majoră pentru Uniunea Europeană. La iniţiativa preşedintelui Belgiei, în septembrie 2001 Consiliul Uniunii Europene a adoptat Rezoluţia privind contribuţia societăţii civile la găsirea copiilor dispăruţi sau exploataţi sexual (2001/C283/01). UE acordă importanţă rolului societăţii civile în căutarea copiilor dispăruţi şi de aceea, se spune în textul Rezoluţiei, „invită statele membre să favorizeze copoperarea între societatea civilă şi autorităţile competente.”


Rezoluţia prevede diferite forme de cooperare:

– o linie telefonică gratuită, accesibilă non-stop, pentru culegerea informaţiilor despre copiii dispăruţi sau exploataţi sexual;

– organizarea de grupe de voluntari care pot participa la operaţiunile de căutare a copiilor dispăruţi;

– susţinerea familiilor copiilor dispăruţi.

Statele membre sunt sfătuite să schimbe între ele informaţii pentru a cunoaşte amploarea fenomenului şi pentru a putea studia evoluţia acestuia. De asemenea, ţările membre UE sunt invitate să prevadă reglementări adecvate, conforme cu legislaţia lor referitoare la anchete şi urmăriri, pentru a putea facilita transmiterea reciprocă de informaţii despre cazurile de copii dispăruţi sau exploataţi sexual între reprezentanţii societăţii civile şi autorităţile competente. Acest schimb de informaţii, se spune în Rezoluţie, trebuie să se facă garantându-se securitatea sistemului şi respectând protecţia datelor personale.

 

ONG-uri româneşti în spaţiul virtual

 

„Childscope” este un studiu întocmit de „Child Focus” (care este şi Centrul European pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual), împreună cu Institutul Internaţional de Cercetări în Criminalistică de la Universitatea Ghant şi cu ONG-uri din 19 tări. Studiul , care se doreşte a fi un instrument de luycru pentru autorităţile poliţieneşti din toate statele mebre UE, conţine 3 părţi, iar una dintre ele este dedicată celor 241 de ONG-uri care activează în domeniul în statele membre UE şi în cele candidate la aderare (Republica Cehă, Ungaria, România, Polonia).

Surprinzător pentru noi, România figurează în „Childscope” cu două organizaţii active în domeniul dispariţiilor de copii: „Salvaţi Copiii” şi „Ajutor şi Grijă pentru Tineri” (AGT). „Salvaţi Copiii” precizează în prezentarea sa că se ocupă de copii dispăruţi cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, iar AGT, de cei cu vârsta între 1 şi 18 ani. Andreea Dodan, fetiţa din Plopeni, ar trebui să împlinească luna viitoare 6 ani. La dispariţia ei, n-am văzut în zonă nici măcar un afiş care să poarte însemnul unuia din aceste două ONG-uri…

Şi asta deşi în baza de date „Childscope”, „Salvaţi Copiii” susţine că: „cooperează cu oamenii legi şi/sau cu autorităţile judiciare în cazul copiilor dispăruţi sau exploataţi sexual. În acest sens sunt încheiate înţelegeri oficiale”. AGT, organizaţie creată în 1992, cooperează de asemenea cu autorităţile, deşi precizează că nu există o înţelegere oficială în acest sens…

AGT menţionează în „Childfocus” ca sursă ca finanţare – donaţiile private, iar „Salvaţi Copiii” – sponsorizări, fonduri subsidiare la la guvern, Uniunea Europeană, Ambasadele Canadei şi Olandei.

 

RECOMANDARE

„Uniunea Europeană consideră că societatea civilă poată să susţină eficient autorităţile competente în căutarea copiilor dispăruţi şi de aceea invită statele membre să faciliteze cooperarea între voluntari şi oamenii legi. (…) Statelor membre li se recomandă să schimbe între ele informaţii pentru a cunoaşte amploarea şi evoluţia fenomenului”,

Rezoluţia Consiliului UE – C283 din 09/10/2001

 

Adriana Oprea-Popescu

Jurnalul Naţional (septembrie 2005)