Fratele cel mare

 

 

Familie întregită: Găsit după doi ani

 

Testele AND au confirmat faptul că Neculai Mănălău este tatăl natural al lui Culiţă, iar copilul găsit după opt ani de la dispariţie de Jurnalul Naţional şi-a întâlnit ieri frăţiorii.

„El este fratele meu”, a zis ieri Culiţă – Adrian pentru prima dată în viaţa lui, strângând în palmă mâna lui Florin, frăţiorul său de 5 ani. L-a plimbat prin Centrul de Plasament „Cireşarii 2 care I-a fost casă timp de 8 ani câtă vreme a fost căutat de părinţii săi. Tatăl băiatului i-a adus pe cei trei fraţi la Bucureşti: pe Petronela de 12 ani, pe Mălina de 7 ani şi pe Florin, voinicul care zice la peşte – „chieşte” şi la pistol – „chistol”, aşa cum se vorbeşte la ei, în satul Puşcaşi din judeţul Vaslui. Înconjurat dintr-o dată de atâtea rubedenii, băiatul dispărut în 1997 nu ştia cum să reacţioneze, se uita mai mult în pământ şi vorbea puţin. Degeaba îl tot lua Florin în braţe şi-l mângâia. Stătea stană de piatră. „Adrian, mierji acasî?”, îl întreba pe moldoveneşte frăţiorul de cinci ani. Iar Culiţă răspundea ca la Bucureşti „Da, măă, merg!”. În ziua când Culiţă a dispărut fără urmă, Petronela, sora cea mare, avea 6 ani. Îşi mai aduce şi acum aminte de cum se băteau ei doi în pod la părinţi, şi despre trăsnăile pe care le făceau împreună. Fraţii i-au povestit cum la el în sat sunt dealuri şi că la iarnă se face derdeluş. Iar Culiţă a zâmbit. În viaţa lui nu s-a dat cu o sanie. Însă, până când Adrian va ajunge acasă, vor mai trece săptămâni întrucât numai după un proces va putea să se întoarcă în familie. Până atunci, părinţii o să trebuiască să bată sutele de kilometri cu trenul, câte sunt de la Vaslui la Bucureşti, pentru a-l vizita. „Mi-e teamă că acum, când o să ne întoarcem acasă, el să nu creadă că l-am abandonat din nou. Îl vrem cât mai repede”, ne-a spus tatăl. „Cu siguranţă că vor fi ceva probleme de adaptare pentru Culiţă. E o situaţie nouă pentru el, e o familie nouă, o casă nouă. Dar dorinţa lui de a ajunge acasă e mare şi asta îl va face ca, încet – încet, să se adapteze”, ne-a spus Cristina Goţia, pshihologul Centrului de Plasament „Cireşarii 2”. Adrian Mănălău a dispărut în toamna anului 1997, în timp ce părinţii nu erau acasă. După doi ani de căutări, rudele l-au crezut mort şi îi făceau parastas la biserică. Acum două săptămâni, Jurnalul Naţional a publicat poza copilului căutat şi, astfel, el a putut fi recunoscut de un fost angajat al Centrului de Plasament „Cireşarii 2”.

 

Alex Nedea

Jurnalul Naţional (10 noiembrie 2005)

 

Şi-a revăzut tatăl după 8 ani

Băiatul găsit într-un centru de plasament de Jurnalul Naţional şi-a revăzut ieri, după 8 ani de la dispariţie, tatăl. Multe lacrimi şi multă iubire.

 

După ce le-a dispărut copilul, în acea zi de 4 seprembrie 1997, părinţii l-au căutat zi şi noapte. Tatăl, Neculai Mănălău, a bătut ţara în lung şi în lat în căutarea fiului dispărut. A fost la Iaşi, a fost şi la Brăila, şi la Galaţi, chiar şi la Bucureşti. A bătut la uşile ziarelor şi redacţiilor televiziunilor centrale şi locale pentru a anunţa că băieţelul lui de 7 ani, Andrei Mănălău, a dispărut de acasă. După 3 ani, părinţii şi-au îngropat ultima speranţă şi mai aveau un singur gând negru, un coşmar: băieţelul lor a fost răpit şi, după ce a fost trecut peste graniţă, a fost omorât pentru a i se vinde organele.

În cealaltă parte a ţării, în Centrul de plasament „Cireşarii 2”, Culiţă nu a ştiut să spună anchetatorilor unde locuieşte şi nici să dea vreo informaţie despre părinţii lui. Timpul a trecut, iar singurele amintiri ale băiatului despre familia lui s-au şters, încetul cu încetul. Însă Andrei Mănălău, devenit la centru Culiţă, ştia un singur lucru: voia acasă!

Iată că după 8 ani, ieri după amiază, tatăl lipsit de speranţă şi-a revăzut băiatul la centrul de plasament Cireşarii 2. A fost adus de o maşină a poliţiei de la Vaslui împreună cu bunica lui Culiţă. Bărbatul de 39 de ani, om în toată firea, a început să plângă când a fost dus în una din camerele centrului, la numai o uşă distanţă de fiul lui. Bunica plângea în hohote, ca la o înmormântare. Însă poliţiştii şi cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Sector 5 erau obligaţi prin lege să facă o anchetă înainte de a-l lăsa pe tată să-l vadă pe Culiţă. O anchetă ce-a durat aproape 2 ore. Poliţiştii au mai adus de pe stradă alţi trei bărbaţi, l-au chemat pe Culiţă şi l-a pus să spună pe care dintre acei oameni l-a mai văzut în viaţa lui. Dar băiatul, care avea la vârsta de 7 ani şIio uşoară întârziere în gândire, nu-şi mai aducea aminte de tată şi nu a ştiut să aleagă. „L-am văzut, nu s-a schimbat deloc de când a plecat. Îl simt că e fiul meu”, a spus tatăl după ce a ieşit de la proba de recunoaştere. O groază de alte argumente i-au făcut pe anchetatori să creadă, în proporţie de 99%, că băiatul Culiţă este într-adevăr fiul lui Neculai şi al Floricăi Mănălău: hainele cu care a ajuns copilul în centrul din plasament erau aceleaşi cu cele cu care dispăruse copilul, după descrierea părintelui; tatăl îşi aminteşte de cele două aluniţe de pe gâtul copilului, iar asemănarea dintre tată şi fiu e izbitoare: aceiaşi ochi, acelaşi mers. Însă numai rezultatul analizelor ADN, care vor fi gata în trei zile, vor alunga orice urmă de suspiciune.

După anchetă, în cabinetul medical, Culiţă şi-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze tatăl şi bunica. Femeia în vârstă a reînceput să plângă. Tatăl a început să-i povestească despre familia lui numeroasă, că mai are două surori, un frate şi o mamă care e plecată în Spania, la cules căpşuni, şi care urmează să se întoarcă pe 1 decembrie acasă. Mama a sunat toată ziua pe telefonul mobil al bunicii, pentru a încerca să vorbească cu fiul ei regăsit. Într-un final, spre seară, mama din Spania i-a spus lui Culiţă în receptorul telefonului, pentru prima dată după opt ani, „fiule”.

 

Notă: Întreaga poveste a acestei regăsiri emoţionante o veţi putea citi în ediţia de mâine a Jurnalului Naţional.

 

Alex Nedea

Jurnalul Naţional (4 noiembrie 2005)

 

Găsit după 8 ani

Mănălău Andrei avea 7 ani când a dispărut de acasă, pe 4 septembrie 1997. După doi ani de căutări, părinţii lui l-au crezut mort şi-au încetat să mai spere. Cu ajutorul Jurnalului National şi al Direcţiei pentru Protecţiei Sectorul 5, Andrei a fost găsit ieri, în Bucureşti. Lehamitea Poliţiei Române l-a ţinut departe de părinţi, vreme de 8 ani!

 

Ieri dimineaţă am primit un apel telefonic de la Centrul de Primire Minori în regim de Urgenţă „Cireşarii 2” din Bucureşti. „Vă sunăm în legătură cu articolul despre copii dispăruţi publicat în Jurnalul Naţional din 31 octombrie… (n.r. – scrisoarea deschisă adresată autorităţilor, alături de care se aflau pozele a 16 copii dispăruţi). Credem că unul dintre acei copii este la noi”.

 

Din acel moment, a început nebunia. Un reporter a plecat înspre Centrul „Cireşarii 2”, să-l vadă pe cel despre care ni se spusese că ar fi Mănălău Andrei. Celălalt reporter a luat imediat legătura cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, care ne semnalase această dispariţie în urmă cu 2 luni. Ce-a urmat e istoria unui film pe care îl veţi trăi, ca şi noi, cu sufletul la gură…

 

CÃI ÎNCÂLCITE. Primele informaţii obţinute de la IPJ sunt contradictorii: teroretic, Mănălău Andrei, copilul pe care ni-l dăduseră ca dispărut, nu există, căci CNP-ul trecut în dosarul de la Poliţie fusese notat greşit. Primim însă promisiunea că vom avea informaţiile cerute peste puţin timp şi, în aşteptarea lor, apelăm la ajutorul primarului din satul Puşcaşi, comuna Laza, ultimul loc de domiciul al lui Andrei. Nici satul Puşcaşi nu mai există, căci din mai anul trecut a devenit comună… Îl găsim însă uşor pe primarul Ignat Nicolae, care se arată bucuros să ne ajute. Numai că primarul nu ştie de nici o familie Mănălău Neculai şi Florica, cum îi chemă pe părinţii lui Andrei, aşa că trebuie să aşteptăm iară, până caută în registre… Revenim într-o oră şi stupoare: cei doi nu figurau că ar locui în Puşcaşi. Primarul ne spune că s-ar putea să fii plecat, împreună cu alte familii, în judeţul Hunedoara, să lucreze la mină. Ar fi culmea, am găsit copilul după 8 ani, şi-acum trebuie să-i căutăm părinţii!

Sunăm la Parohia Puşcaşi şi stăm de vorbă cu preotul comunei care ne linişteşte: „Îi cunosc, sunt oameni necăjiţi, dar cumsecade. Ştiu că au un copil dispărut, i-am ajutat atunci cu bani, că n-aveau săracii să dea anunţuri la ziare şi la radio…”. Din ce ştie părintele, mai speră părinţii că e în viaţă Andrei? „Nu mai speră! Au sperat un an – doi, apoi mi-au spus că ei cred că a fost ucis. Că e mort demult…”.

 

DISPARIŢIA. Între timp, suntem sunaţi de la IPJ Vaslui de inspectorul general Barnea, cel care s-a ocupat de această dispariţie încă de la început. Ne spune istoria cazului: Andrei Mănălău, pe care toţi îl strigau Adrian, avea 7 ani în ’97 şi locuia, împreună cu părinţii săi şi o surioară mai mică, de 5 ani, în casa bunicilor din Puşcaşi. În luna septembrie a acelui an tatăl, zidar de meserie, era plecat la Cernavodă, unde lucra pe un şantier. Mama plecase şi ea pentru 2 săptămâni, la Focşani, unde muncea la ziua la cules strugurii. Andrei şi sora lui rămăseseră în grija bunicilor. În ziua de 4 septembrie, băiatul s-a tăiat la un deget şi a fost trimis de bunici la dispensarul din sat. Aici s-a constat a rană minoră, a fost pansat şi trimis acasă. N-a mai ajuns. A fost văzut ultima oară în staţia de autobuz, iar poliţiştii bănuie că Andrei a încercat să plece după mama sa, la Focşani. Şi vreme de 8 ani, nimeni n-a mai ştiut nimic de el…

Din când în când, inspectorul Barnea ne spune că mai trecea pe la părinţi, să le arate pozele copiilor găsiţi. Poate unul din ei era Andrei. De diecare dată, mama băiatului începea să-l jelească, fără să-l poată recunoaşte în vreo poză. Acum, Mănălău Andrei are încă doi fraţi, veniţi pe lume după ce el a dispărut: Florin are 5 ani, iar Mălina – 6. Mama lor şi-a lui Andrei este plecată din mai în Spania, la munci agricole. Culege căpşuni, fără ca măcar să bănuie cât de aproape suntem de copilul pe care ea îl plânge de 8 ani.

 

LA CIREŞARII 2. O casă cu scară, cu acoperiş din tablă, două camere luminoase. E bine şi e cald. În prima cameră stă el, cu surioara lui mai mică. În cea de-a doua încăpere e mama, o femeie grasă dar frumoasă, cu părul desfăcut, şi cu tatăl, un bărbat tânăr. Afară e Bobby, căţelul cel mic. Se joacă prin curtea unde băiatul obişnuieşte să pună capcane pentru vrăbile pe care le prinde se joacă cu ele şi apoi le dă drumul. Astea singurele amintirile legate de „acasă” ale lui Andrei, un băiat frumuşel, cu părul creţ şi buze cărnoase, ajuns în urmă cu opt ani la Centrul de Plasament „Cireşarii 2” din Bucureşti. Centrul are un gard din tablă înalt cât doi oameni, cu gratii la geam, un loc unde ajung aurolacii prinşi de poliţie la cerşit, un loc unde înveţi să fumezi de la 10 ani, şi mai ales, unde eşti departe de părinţi.

Lui Andrei i se spune acum Culiţă iar povestea lui e incredibilă. Exact în ziua în care la Vaslui fusese raportată dispariţia băiatului, la Centrul de Plasament „Cireşarii II” din Bucureşti a fost adus de poliţiştii Secţiei 19 un copil cam de 7 ani, cu aceleaşi semnalmente ca şi ale lui Andrei Mănălău din Vaslui. Copilul avea probleme de vorbire (n.r. – exact ca-n descrierea primită de noi de la IPJ Vaslui) şi spunea că se numeşte „Adrian Bălălău” şi că e din Galaţi. Personalul de la Direcţia pentru Protecţia Copilului din sectorul 5 a verificat informaţiile la IPJ Galaţi care nu a găsit nici un copil cu numele de Adrian Bălălău. Culiţă a fost declarat „fără identitate”. „El are un retard uşor şi e posibil să nu îşi fi adus aminte atunci exact unde locuieşte şi care e numele lui. Copilul are un coefficient de inteligenţă de 66 iar limita se situează undeva la 70”, ne spune psihologul centrului „Cireşarii II”, Cristina Goţia. Cei de la direcţie i-au făcut o altă identitate sub numele declarat al copilului, de Adrian Culiţă Bălălău.

În prezenţa unui psiholog, stăm de vorbă cu băiatul. Spune că are o soră mai mică, că pe mama lui o cheamă Florica, dar nu-şi aminteşte sau încurcă numele tatălui. Şi repetă tot timpul, aşa cum o face de 8 ani, de când a ajuns la „Cireşarii 2”, că vrea să plece acasă.

 

„EL E”. De la IPJ Vaslui, inspectorul Barnea ne spune că s-ar bucura ca cel găsit în Bucureşti să fie copilul căutat de el. Nu are nici o urmă de orgoliu în glas, e doar un om care speră, ca şi noi. Promitem că vom trimite fotografia de acum a băiatului, pentru a fi arătată tatălui. Şi-n timp ce aşteptăm colegii să se întoarcă de la „Cireşarii 2” cu ea, la Vaslui, o maşină de poliţie e pregătită să plece înspre Puşcaşi. Unde tatăl lui Mănălău Andrei a fost găsit între timp de primarul Ignat şi înştiinţat că undeva, în Capitală, i-a fost găsit copilul. Îl auzim cum plânge şi spune că vrea să se ducă în gară şi să ia trenul spre copilul lui. Îl chinuie dorul şi nu mai poate să aştepte. Dar rămâne, convins de primar, în Puşcaşi şi-l aşteaptă de inspectorul de poliţie cu fotografia. La 300 de km depărtare de el, într-o redacţie de ziar din Bucureşti, aştepăm şi noi, cu sufletele la gură.

Inspectorul de poliţie care vede fotografia de acum susţine că sunt şanse mari să fie vorba de acelaşi copil. Tatăl crede şi el acelaşi lucru, dar spune că nu-şi poate da seama decât dacă-l vede în carne şi oase. Bunica, în schimb, începe să plângă şi să sărute fotografia. Şi spune că e el! Inspectorul Barnea că va veni zilele acestea, însoţit de tată, la Centrul „Cireşarii 2” din Bucureşti. Vor urma teste ADN, pentru stabilirea legăturii de rudenie.

 

FÃRÃ FINAL. „Adrian Alălău” a devenit Adrian Bălălău. Iar Poliţia Română a condamnat un copil la opt ani de centrul de plasament. 8 ani departe de părinţi. Asta pentru că în septembrie ’97, poliţIştii din România nu au avut chef să comunice între ei. O copilărie distrusă pentru că Poliţia Română nu are o bază de date a copiilor dispăruţi, pentru că atunci când este găsit un copil nu sunt anunţate toate IPJ-urile din ţară…

 

Patrik, primul copil găsit de Jurnalul Naţional

 

Andrei Mănălău este al doilea copil găsit cu ajutorul Jurnalului Naţional, de când ziarul nostru a pornit campania pentru copii dispăruţi din România. Primul găsit a fost Patrik Laurentiu Badea (foto), de 12 ani. Pe 12 iunie 2005 băiatul a plecat de acasă, din Râmnicu-Sărat, zicându-i mamei că se duce la joacă. Nu s-a mai întors. Mama, Lucica Badea, a reclamat dispariţia baiatului la IPJ Buzau care l-a dat în Urmărire Generală. În timp ce mama îşi plângea fiul în faţa secţiei de poliţie din Râmnicu Sărat, Patrik era bine-mersi într-un centru de plasament din Timişoara, fiind adus aici de poliţiştii de la IPJ Timiş după ce a fost găsit la cerşit.

Unul dintre oameni de la Direcţia pentru Protecţia Copilului de acolo a avut curiozitatea să intre pe site-ul Jurnalului Naţional (copiidispăruţi.jurnalul.ro), şi a aflat că băiatul ajuns în unul din centrele de plasament era căutat de mamă şi de poliţia buzoiană. Povestea lui Patrik o găsiţi pe site.

 

Adriana Oprea-Popescu

Alex Nedea

(Jurnalul Naţional, 2 noiembrie 2005)