PITELEAC COSTEL

Data naşterii: 20.05.2003
Vârsta la data dispariției: 7 ani
Locul naşterii: Suceava
Domiciliul: Ulmu, jud. Suceava
Data dispariției: 26.07.2010
Ȋmprejurarile dispariției: Ȋn acea zi, fiind la pescuit împreunã cu fratele sãu, a fost surprins de o viiturã de pe râul Suceava.
Observații: suspiciune de înec.
 
 
Semnalmente:
Ȋnãlțime: 1 m;
Greutate: 30 kg;
Fața rotundã, ten deschis;
Pãr blond, tuns scurt;
Ochi albaştri.

Semne particulare:
are o calviție frontalã de cca 2 cm;
îi lipsesc falangele degetelor arãtãtor şi inelar de la mâna dreaptã.

Articole despre acest caz:

Suceava: Părinţii copilului luat de viitură îşi caută fiul să-l îngroape
Publicat de „Adevãrul” pe 29 iulie 2010

Costel, stânga, băiatul luat de viitură

Băiatul a fost luat de viitură împreună cu fratele lui mai mare cu un an, luni după-amiaza, în timp ce pescuiau. Nici până acum cadavrul micuţului nu a fost găsit.
Copilul de şapte ani care a dispărut în apele învolburate luni spre seară nu a fost găsit nici până astăzi de pompieri şi voluntarii care s-au oferit să-l caute.
Părinţii lui Costel Piteleac sunt sfâşiaţi de durere deoarece un copil li se află în spital iar pe altul trebuie să-l îngroape.
Costel de 7 ani şi Georgel de 13 ani au plecat la pescuit la doi kilometri de casă pe malul Sucevei şi nu s-au mai întors.
Viitura i-a luat pe nepregătite şi ia- despărţit pe vecie pe cei doi fraţi.“S-au dus la peşte fără să ştie soţia, nu au spus nimănui unde se duc, eu eram plecat la muncă. Băiatul mai mare a povestit că s-au ţinut de mână până când i-a despărţit apa. Când şi-a revenit era pe insuliţa din mujlocul râului. Vrem doar să-l găsim, să-l înmormântăm creştineşte”, ne-a declarat Petru Piteleac, tatăl copilului dispărut. Jalea din casa familiei Piteleac este cu atât mai mare cu cât trupul copilului nu a fost găsit în cele trei zile de căutări.“Mă rog la Dumnezeu să-l găsim, să nu-l mănânce câinii, peştii ori altele. Mi-a murit soţul acum un an dar nu mi-a părut rău cum îmi pare pentru Costel, era copil. Am plans aşa dse tare de m-au dus la dispensar şi mi-au dat pastille să mă calmez. Nu mai pot”, spune Maria Piteleac, bunica copilului luat de viitură.

Fratele mai mare zace în spital
Cei trei fraţi rămaşi acasă, un băiat Dumitru, de 8 ani şi două fete de 11 şi respective 13 ani îşi plâng atât fratele din spital, pe George, cât şi pe cel mort. „Costel şi Dumitru erau în aceeaşi clasă, au terminat clasa I şi au luat premiul al II-lea, învăţa bine. Acum celălalt plânge şi spune că nu mai are cu cine merge la şcoală. Georgel este în spital la Rădăuţi cu soţia pentru că riscă să se îmbolnăvească”, adaugă tatăl îndurerat.
Fratele mai mare a stat o noapte întreagă pe insula salvatoare, până a venit elicopterul să-l salveze, deoarece echipele aflate la faţa locului nu au putut intra cu barca din cauza apei învolburate. Acesta a fost găsit la ora 8 seara şi a fost salvat abia la ora 5 dimineaţa.
”Avem la căutări 25 de pompieri iar jandarmii mai au în jur de 10 oameni, noi căutăm pe malul stâng iar ei pe malul drept. Am străbătut 7 kilometri de la locul unde s-a petrecut nenorocirea până la vale, însă o să căutăm până în Straja, deoarece este posibilitatea ca curentul să fid us corpul departe”, a declarat Dan Hoffman, colonel în cadrul Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă.
Nici vecinii nu au fost indiferenţi, aceştia au căutat în perimele zile copilul alături de părinţi, pompieri şi jandarmi.
“Am întors toţi arborii, am căutat prin toate locurile unde se depun aluviuni, nimic. Am luat chiar buşteni şi i-am aruncat să vedem unde îi duce apa ca să căutăm în acele locuri”, a specificat Sorin Popovici, colonel în cadrul ISU. (Paula Scînteianu)

Suceava: Copilaşul dispărut la Brodina nu a fost găsit nici până acum
Publicat de „Adevãrul ” pe 28 iulie 2010

Aproximativ 100 de oameni ai legii, pompieri şi jandarmi, l-au căutat de luni seară până aseară târziu pe copilul dispărut pe râul Suceava, însă fără vreun rezultat. Din cauză că aseară apa creştea tot mai mult, reprezentanţii Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă au hotărât să întrerupă căutările.
„S-au reluat în această dimineaţă căutările copilului de la Brodina. Nici tânărul de 22 de ani care fusese luat de ape cu tot cu căruţă nu a fost găsit până acum”, ne-a spus Plt.maj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. (Georgeta Cîrstean)

Suceava: Doi fraţi de 13 şi 7 ani au fost luaţi ieri de ape la Paltin, comuna Brodina
Publicat de „Adevãrul” la 27 iulie 2010

Doi fraţi de 13 respectiv 7 ani au fost luaţi de ape ieri în Paltin, Brodina. Cei doi se aflau la pescuit. Băiatul cel mai mare s-a salvat urcându-se pe o insuliţă. Cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit cu bărci pentru a-l duce pe băiat în siguranţă la mal, dar din cauza forţei apei a fost necesară intervenţia unui elicopter al MAI.
La ora actuală echipaje ale ISU împreună cu 40 de jandarmi îl caută în continuare pe băiatul de 7 ani. Încă de aseară pompierii şi jandarmii se luptă cu furia naturii pentru a-l găsit pe copil. (Georgiana Mateiciuc)


Morţii fără cruce
Suflete pierdute pentru totdeauna, în adâncurile apelor
Publicat de „Monitorul de Suceava” la 21 august 2010

Au trecut prin drama de a-şi pierde copiii ori nepoţii într-un mod cumplit, luaţi de apele învolburate ale unor râuri. Ca într-un coşmar ce nu se mai termină, nu pot nici măcar să-i ducă pe ultimul drum, rămăşiţele trupurilor lor rămânând pe fundul apei, probabil pe veşnicie. În unele cazuri căutările au fost sistate de mult, în timp ce la dispariţiile mai recente pompierii încă mai caută trupurile, deşi au scotocit kilometri întregi, zeci de zile.

Viaţă frântă la 15 ani, dintr-o prostie
25 iulie 2008 avea să fie ultima zi din viaţa lui Gheorghe Acsinte, un adolescent în vârstă de 15 ani din cartierul Iţcani al municipiului Suceava. Era cu un prieten în zona gării şi, l-a solicitarea responsabilului platformei de măsurare a nivelului râului Suceava, de peste podul Iţcani, au intrat în baraca acestuia, pentru a-i scoate bunurile de acolo. Deja plouase foarte mult, apele erau învolburate şi construcţia se afla în pericol, astfel că responsabilul, Florin Rubinschi, s-a gândit că băieţii, mai uşori, nu sunt în pericol. „Au scos sculele de pescuit şi au ieşit cu bine afară. Au intrat apoi a doua oară să mai scoată ceva şi atunci baraca s-a rupt şi au fost luaţi la vale. O bucată s-au ţinut de mână, însă Gheorghiţă a dispărut, l-a luat apa pe vecie”, a rememorat clipele tragice Lucica Vasilica Apetrei, mătuşa copilului.

Căutat fără succes de cei mai buni scafandri, prin toate cotloanele
După dispariţie, operaţiuni de căutare mai complexe ca niciodată au fost desfăşurate de pompieri. Zeci de zile, de la răsăritul soarelui şi până la apus, echipaje de pompieri, cu bărci pneumatice, au căutat cadavrul, fără nici un rezultat. S-a apelat la mai multe echipaje de scafandri, inclusiv scafandri de la o firmă privată şi scafandri specialişti în recuperarea epavelor, care au căutat sub plăcile de beton din zonă, însă nici urmă de trupul copilului. „Dacă trupul ajunge sub un mal şi este acoperit de aluviuni, atunci recuperarea cadavrului devine aproape imposibilă. În acest caz s-a făcut tot ce este omeneşte posibil, însă din păcate nu am reuşit să recuperăm cadavrul”, ne-a declarat colonelul Romeo Marţolea, şeful Detaşamentului Suceava al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Pentru apropiaţii copilului care mai trăiesc, tatăl şi bunicii, nu mai există nici o speranţă. „Ne-a spus poliţia, acum un an, că nu se mai poate face nimic. Era un copil bun, elev în clasa a VII-a, învăţa bine, era cuminte. Acel om care l-a dus la apă este vinovat, acum fuge de noi”, ne-a spus şi Aurica Pînzariu, bunica băiatului.
După tragica dispariţie, bărbatul care răspundea de platforma de măsurare a apei s-a ales cu dosar penal, însă cum nu există cadavru nu se poate face mare lucru, oficial, în evidenţele poliţiei, copilul fiind doar dispărut.

A ieşit la joacă în faţa blocului şi a dispărut pentru totdeauna
Şi mai veche este dispariţia lui Vasile Gheorghiu, un băieţel de 5 ani, din Broşteni, care, în aprilie 2006, a fost luat de apele râului Bistriţa. Locuia într-unul dintre blocurile din zona minieră şi în ziua dispariţiei se juca împreună cu surorile sale, lângă bloc, la aproximativ 150 de metri de râul Bistriţa. La un moment dat, a plecat de lângă ceilalţi copii şi nimeni nu l-a mai văzut niciodată. A fost căutat de familie, iar a doua zi s-a apelat la jandarmi şi poliţişti. În ciuda eforturilor, trupul nu a fost găsit şi este greu de crezut ca va fi descoperit vreodată.

Luat de puhoaie cu tot cu căruţă
Din păcate, vara acestui an a adus încă trei cazuri de persoane luate de ape care nu sunt de găsit. O zi neagră din acest punct de vedere a fost 26 iulie a.c., când un copil de 7 ani şi un tânăr de 20 de ani au dispărut în râurile Suceava şi Moldova.
În municipiul Câmpulung Moldovenesc, doi tineri, localnici, cu o căruţă, încercau să treacă râul Moldova, pentru a ajunge într-o zonă de unde să adune pietriş. În mod normal apa nu era greu de trecut, dar în acea zi era o situaţie cu totul deosebită. Plouase foarte tare, iar nivelul apei era cu mult peste cel normal. Din păcate, cei doi nu au realizat acest lucru, astfel că s-au trezit luaţi de curenţi în mijlocul râului. Mirel Daniel Alexandroaie, în vârstă de 17 ani, din Câmpulung Moldovenesc, unul dintre tinerii din căruţă, a reuşit să se salveze, agăţându-se de cal, care s-a salvat şi el. Celălalt tânăr, Vasile Niga, în vârstă de 20 de ani, şi el localnic din Câmpulung, s-a prins de căruţă şi a fost luat cu tot cu aceasta de puhoaie. Bucăţi din atelaj au fost găsite în aval, însă din păcate tânărul nu a mai fost văzut de nimeni. Căutările au continuat de atunci neîntrerupt, pompieri de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc şi colegi de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, mai în aval, încercând să dea de urma trupului de aproape o lună de zile, fără rezultat însă. Şansele ca trupul tânărului să mai fie recuperat sunt mici şi scad cu fiecare zi care trece.

Fratele mai mare a scăpat, mezinul a dispărut în adâncuri
În aceeaşi zi a fost luat de ape şi Costel Piteleac, un copil în vârstă de 7 ani, din Nisipitu – Ulma. Se afla împreună cu fratele său, cu şase ani mai mare, pe malul râului Suceava, la pescuit. Plouase foarte mult, iar nivelul apei a crescut brusc, surprinzându-i pe cei doi copii la malul apei.
„S-au prins de mână unul de celălalt, dar cel mare l-a scăpat pe Costel. A spus doar că nu mai ştie nimic de Costel şi că ultima oară l-a văzut pe o scândură care plutea pe apă”, mărturisea la acea vreme, printre lacrimi, Petru Piteleac, tatăl celor doi minori.
În primele zile, când mai exista o fărâmă de speranţă că micuţul ar mai putea fi în viaţă, nu mai puţin de 100 de pompieri şi jandarmi au fost implicaţi în căutarea sa. Zile întregi apoi s-au făcut căutări pe cursul apei, pentru recuperarea cadavrului, fără nici un rezultat.
„Acum câteva zile familia ne-a anunţat că este de acord să renunţăm la operaţiunile de căutare, şansele de a mai fi găsit cadavrul fiind extrem de mici”, ne-a declarat locotenentul Ioana Istrati, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Tot în acest an, pe 3 iulie, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Broşteni, a fost surprins de nivelul crescut al râului Bistriţa, dispărând în adâncuri. Operaţiunile de căutare au continuat până pe 4 august, fără succes, după care au fost sistate temporar, pentru că nivelul apei era prea mare. (Florin PAIU)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: