Uciderea unui copil – tratată cu NUP de un procuror fricos

URMÃRIŢI GENERAL ÎN RAI

 

Badea Mihaela Ligia, o fetiţă de 3 ani şi 6 luni, a fost răpită, în februarie ’90, de tatăl ei. După ce a încercat, fără succes, să o vândă bunicilor materni pe 10.000 de lei, Badea Gheorghe a păstrat-o şi a crescut-o numai în palme. În urma unei bătăi, tatăl şi-a ucis fetiţa. I-a ascuns cadavrul şi, deşi fapta e probată prin recunoaşterea ei de autori şi alte două martore, procurorul a pus NUP pe dosar. Fetiţa ucisă figurează în continuare ca fiind copil dispărut…

 

Fetiţa a fost ucisă în după amiaza zilei de 2 martie 1991. Vreme de un an de zile, deşi aveau indicii cu privire la suspiciunea de omor, poliţiştii n-au obţinut nici o probă. Abia în aprilie 1992, audiat pentru comiterea altor infracţiuni cu violenţă (viol şi vătămare corporală) Badea Gheorghe a mărturisit că a omorât fetiţa. Pe 5 mai 1992, mama lui, martoră la tragedie şi compice la ascunderea cadavrului, face un denunţ la poliţie. Pe 3 iunie 1992, „dovedită” la testul poligraf, cea de-a doua martoră cedează şi dă declaraţii complete anchetatorilor.

 

Singurul proces verbal: de reconstituire şi căutare

 

După ce a obţinut aceste trei mărturisiri, procurorul Poenaru a trecut la reconstituirea faptei, care a avut loc pe 7 iulie 1992, la un an şi patru luni de la dispariţia copilei. Reconstituire a rămas consemnată printr-un proces-verbal şi câteva fotografii cu cei trei ieşind din casă, apoi mergând pe drumul pe care pretind că l-au parcurs până pe ceair (câmpul din marginea satului situat în zona inundabilă a Dunării – n.r.). Casa cu pricina e despărţită de ceair printr-un drum şi-un şir de case. Ca să ajungă pe câmp, cei trei ar fi putut fie să trecă prin curtea vreunui vecin şi, apoi, de acolo, să coboare o pantă destul de abruptă, fie să ocolească pe drum casele aflate între ei şi câmp, distanţă de circa un sfert de ceas de mers pe jos. Timp în care chiar şi noaptea, la ţară – unde oamenii ies în curte să-şi facă nevoile -, aveau mari şanse să fie văzuţi. Dar, ori au avut noroc, ori n-au îngropat copilul pe ceair şi ar fi fost necesar un ochi mai ager aruncat chiar în curtea lor sau în casă.
„În zona indicată de cei trei s-au efectuat sondaje şi săpături şi s-au efectuat verificări cu detectorul de metale dar fără niciun rezultat”, s-a consemnat în procesul verbal. Detectorul de metale a fost folosit nu pentru a fi găsită fetiţa, ci cazmaua despre care Constantin Nastasia spunea că Badea ar fi aruncat-o într-un canal de irigaţii. La poligraf, lui Badea i s-a pus întrebarea: „ai aruncat cazmaua în canalul de irigaţii?”, el a răspuns „nu” şi „nu s-a remarcat prezenţa unor note ale comportamentului simulat”, după cum a specificat psihologul Chesnoiu. Mai mult, pentru găsirea cazmalei au fost aduşi şi doi scafandri militari, care au căutat în canal, „negăsindu-se nici un obiect care să intereseze cercetarea”, după cum se precizează în încheierea procesului verbal de reconstituire dar şi căutarea fetei. Este ultimul act procedural anexat la dosar.

Cu toate acestea, procurorul Traian Poenaru susţine că au mai fost şi alte căutări. „Nu se consemnează orice acţiune”, susţine el. „Nu mai ştiu ce acte s-au făcut, că eu am participat după ce el a recunoscut că a îngropat-o. Ãsta e doar un proces verbal (cel de reconstituire – practic, singurul existent în dosar), dar noi am fost de mai multe ori. Găsisem şi un specialist care prin nu ştiu ce metode zicea că găseşte şi petrol.” Dar pe fetiţă n-a găsit-o. Şi nici petrol. „S-a căutat atunci şi cu câine de cadavru” a continuat procurorul „a fost o mare desfăşurare de forţe. S-a căutat şi în grădină”. Însă toate acestea scotociri nu apar în dosar, nici măcar menţionate în treacăt, fapt cel puţin ciudat într-o ţară în care pentru fiecare agrafă de birou se face câte un proces-verbal… Aşa că ne îndoim, justificat, că ele au fost aidoma în realitate.

Procurorul Poenaru susţine şi că nu mai există acte făcute de el în dosar deoarece, de la 1 iulie 1993, domnia sa s-a mutat de la Parchetul Tribunalului la cel al Curţii de Apel. Sub coordonarea cui a rămas dosarul 80/P/1993(!)? Am găsit o adresă mică, strecurată printre cele 73 de file, datată 8 februarie 1993 – deci înainte de „mutarea” procurorului Poenaru. „Către Poliţia Judeţeană Constanţa. În atenţia domnului Vasiliev. Vă trimit alăturat dosarul privind dispariţia la data de 2.03.1991 a minorei Badea Mihaela Ligia urmând a fi continuate verificările privind împrejurările în care cea în cauză a dispărut. După definitivarea cercetărilor dosarul va fi înaintat procuraturii cu propunerile corespunzătoare.” Semnează procurorul şef al Judeţului, M. Dărângă.

 

Prescripţia, în litera şi spiritul Legii

 

Dosarul a stat la IPJ timp de 7 ani şi s-a întors, respectând indicaţiile. Cu o ţidulă-n frunte: „Înaintăm alăturat dosarul de cercetare penală…” Bla, bla, bla… „S-au efectuat cercetări în cauză sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de articolul 183 Cod Penal. Suspect de comiterea infracţiunii fiind tatăl minorei, Badea Gheorghe, însă nefiind găsit cadavrul minorei, nu a putut să fie învinuit de comiterea acestei infracţiuni. În temeiul art.10, lit.g şi art.11, pct.1, lit.a din Codul de Procedură Penală, propunem clasarea cauzei întrucât conform art.122, lit.c din Codul Penal a intervenit prescripţia. Dosarul conţine 73 de file.” Semnează şeful Inspectoratului, General de Brigadă Cârlig Ion.

Dosarul este unul subţirel şi firav, ca şi fetiţa căutată fără spor, conform acţiunilor cuprinse într-însul. Pe lângă adresele pe care şi le-au trimis posturile de poliţie, şi cele câteva pe care le-a întocmit IPJ-ul – Direcţia Judeţeană pe-atunci – , mai cuprinde declaraţiile a 10 martori, pe lângă cele ale cercetaţilor în cauză, un raport cu rezultatul testării poligraf, un proces verbal de depistare a lui Badea în Bucureşti şi procesul verbal de reconstituire şi căutare. Atât. Ultimul act făcut cu sârg, la împlinirea termenului de prescripţie a faptei, este acel referat al IPJ, cu propunerea de clasare a cauzei. Practic, un rezumat al dosarului, în care se specifică din nou că din cercetări şi din declaraţii „rezultă cu certitudine că infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte a fost comisă de Badea Gheorghe, iar la ascunderea prin îngroparea corpului neînsufleţit al minorei au participat efectiv mama şi concubina autorului.” Şi se referă şi la perioada februarie 93 – august 2000 în care dosarul a stat la Serviciul Poliţiei Judiciare. „Cercetările ulterioare nu au dus la alte concluzii decât cele stabilite şi recunoscute de autor şi cele două femei, Badea Gheorghe a fost ulterior arestat pentru comiterea infracţiunii de viol şi, deşi s-au luat măsuri de cercetare în penitenciar, nu s-au obţinut date şi indicii precise cu privire la locul ascunderii cadavrului.” Se mai specifică, în treacăt, că nu s-au obţinut date şi indicii din care să rezulte că minora ar fi în viaţă şi se încheie apoteotic: „În cauză nu a fost începută urmărirea penală deoarece nu a fost găsit cadavrul victimei, fapt pentru care Badea Gheorghe deşi îşi recunoaşte fapta nu poate fi învinuit sau inculpat în cauză. Întrucât de la data comiterii faptei s-a scurs termenul de prescripţie de 8 ani (de la data comiterii faptei trecuresă, în 2000, 9 ani, dar timpul de prescriere se scurge nu de la data comiterii faptei, ci de la data întocmirii ultimului act procedural, în cazul acesta fiind procesul verbal de reconstituire din 7 iulie 1992 – n.r.) urmează ca (…) dosarul să fie înaintat Parchetului dpl Tribunalul Constanţa cu propunerea de clasare a cauzei”. Semnează organ de cercetare penală, Enache Petrache.

 

Rezoluţia NUP

 

Procurorul Lazăr Claudiu, cel la care a ajuns dosarul pentru studiere şi clasare, ne-a spus că, după ce a constatat că ultimul act procedural a fost făcut în iulie 1992, şi că s-a scurs termenul de prescripţie al răspunderii penale, conform legii, trebuia să dispună neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori. El ne-a explicat că, dacă s-ar mai fi făcut un act procedural în 1997, de pildă, termenul de prescripţie ar fi fost anul 2005. „În timp s-au mai făcut acţiuni”, ne asigură procurorul, „că erau anual acţiuni comune cu poliţia pe dosarele nesoluţionate”. De ce nu s-a consemnat nimic în dosar, procurorul nu a ştiut să spună.

Fiecare nou act procedural din dosar ar fi lungit termenul de prescripţie, iar dosarul rămânea deschis în vreun fişet şi târât ca o tinichea de coadă. Aşa că s-a ales soluţia cea mai simplă: să nu se mai consemneze nimic şi, în consecinţă, dosarul să se închidă de la sine, conform Legii.

În finalul rezoluţiei, procurorul a decis că soluţia nu se comunică. De ce? Nici el nu ştie, spune că aşa a considerat atunci. Dar pentru că soluţia nu s-a comunicat, mama fetei nu a aflat nici că Badea a recunoscut omorul, şi nici soluţia dată de Parchet. Prin urmare, nici nu a putut depune o plângere împotriva acesteia, în perioada în care legea i-ar fi dat dreptul să o conteste. Iuliana Stanca, născută Dan, avea să afle abia în 2007, întâmplător, că Badea a povestit cum a ucis-o pe cea mică…

 

25 mai 2007 – Recidiva

 

Pe data de 25 mai 2007, Radu Mihaela din comuna Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa, reclama la postul de poliţie al oraşului Titu faptul că Badea Gheorghe, concubinul ei, cu care are doi copii, pe Radu Robert (3 ani) şi pe Radu Cătălin Marian (5 ani), a plecat cu copilul cel mare din data de 14 mai, împotriva voinţei ei, şi că de atunci nu mai ştie nimic de copil. Femeia spunea că a sesizat acest fapt la postul de poliţie din Lunguleţu încă din 14 mai… Radu Mihaela mai specifica în declaraţia dată că, deşi nu mai locuia cu Badea Gheorghe de o lună, acesta a venit la domiciliul mamei ei pe data de 14 mai şi a luat de mână copilul, spunându-le că merge cu el să-i ia dulciuri. „Cu toate că eu m-am opus, el a fost chiar violent verbal şi fizic. A luat copilul şi a plecat cu el. Eu i-am urmărit şi, la un moment dat, l-am întâlnit pe şeful de post, domnul Aron, căruia i-am spus că Badea Gheorghe vrea să-mi ia copilul, însă şeful de post mi-a spus că nu e de el şi e treaba instanţei. După aceea, l-am văzut pe Badea Gheorghe cum a fugit prin cimitir cu copilul şi de atunci nu i-am mai văzut. Consider că acesta poate să-i facă rău copilului, mai ales atunci când bea, că devine violent.”

Femeia a fost de acord cu mediatizarea dispariţiei copilului şi presa i-a bătut în poartă. Nu numai ei. Aflând antecedentele lui Badea, o echipă TV a ajuns şi la uşa Iulianei Stanca, să o întrebe de fetiţa ei, dispărută cu 16 ani în urmă, în împrejurări similare. „Am fost la Lunguleţu când a luat copilul ăla, cu Realitatea, că m-am gândit că l-or găsi ăia, să-l întreb şi eu ce-a făcut cu fata. L-am văzut la TV atunci şi a zis că nu ştie de fată. Apoi am mers la IPJ şi s-a întâmplat să fiu lângă o poliţistă – purtător de cuvânt la IPJ Dâmboviţa – când vorbea la telefon cu comandantul. Şi spunea ea la telefon, fără să ştie cine sunt eu, că Badea e cel care a omorât fetiţa aia din Constanţa în 1991. Era să cad jos, când am auzit-o pe femeia aia… Când a recunoscut omorul, mie de ce nu mi s-a comunicat? Puteau să facă o comunicare la post. Să-mi spună: ce-aveţi de gând? Îl daţi în judecată, îl trageţi la răspundere pentru copilul ăla sau nu? Să am şi eu nişte opţiuni… Altfel, în fiecare an mă chemau la poliţie. Grija lor era să dau declaraţii că nu primesc alocaţia copilului, nu să-i intereseze dacă o mai fi sau n-o mai fi copilul.”

Radu Cătălin Marian a fost găsit, în viaţă, la Cochirleni, în Constanţa, unde Badea-l dusese la un văr de-al lui. Soluţia în acest dosar, în care Badea Gheorghe era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de privare de libertate, a fost tot NUP. Gheorghe Florian, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, l-a motivat susţinând că Badea Gheorghe are aceleaşi drepturi asupra minorului ca şi mama lui.

Deşi în spatele dosarului se află un cazier de 5 fapte cu violenţă ale lui Badea, deşi în dosar a fost audiată şi mama Mihaelei Ligia, fetiţă asupra căreia tatăl îşi manifestase din plin drepturile. „E un alt caz, un alt dosar, n-aveam eu treabă cu el”, a declarat procurorul când i-am expus cazul din Constanţa. „Nu puteam să risc trimiterea lui în instanţă. Iar dacă soluţia pe care am dat-o nu convenea cuiva, puteau face plângere împotriva ei, dar n-a făcut nimeni, pentru că cei doi, Radu Mihaela şi Badea Gheorghe, s-au împăcat.”

 

„N-am riscat să trimit dosarul în instanţă”

 

Procurorul Traian Poenaru, care acum e la secţia Urmăriri Penale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a acceptat să ne povestească, atât cât îşi mai amintea, cum a decurs cercetarea în cazul Badea Mihaela Ligia. „Pe vremea aceea era în vogă povestea cu înfierile şi atunci el a încercat iniţial să creeze o astfel de confuzie. Prin sat erau zvonuri de-astea, că era o maşină în zonă care-ar fi putut-o răpi, pe asta am luat-o în calcul. O altă ipoteză a fost că el a vândut-o. S-au făcut căutări atunci acasă şi nu era copilul” îşi aminteşte el. Reamintim că Poenaru a deschis dosarul după ce Badea şi-a mărturisit crima. „Pentru că se ştia că o bătea pe fetiţă, i s-a pus pus întrebarea, atunci când a fost cercetat. El s-a bazat pe faptul că a ascuns foarte bine copilul”, ne-a explicat procurorul.

Nu i-a plăcut însă că am insistat să aflăm de ce dosarul nu a ajuns în instanţă. „Nu puteam să trimit dosarul în instanţă pentru că riscam achitarea sau în cel mai bun caz restituirea”. (Asta cu riscatul am auzit-o de la toţi procurorii cu care-am vorbit. Şi i-am întrebat de ce „riscaţi?”. Am fost lămuriţi că, dacă un procuror are achitări înseamnă că nu e bun, că nu a instrumentat bine cazul. Mai bine laşi dosarul să se închidă singur, nu rişti nimic, deci eşti bun.)

„Aici aveam doar declaraţiile lor, iar legea spune că declaraţiile trebuie coroborate cu alte mijloace de probă. Dacă nu s-a găsit cadavrul, n-ai cum să stabileşti dacă a fost o bătaie continuă sau un accident, trebuia să găsim şi cadavrul şi leziuni ca să putem proba omorul. În legislaţia noastră, recunoaşterea nu e regina probelor. Testul poligraf nu ne-a ajutat, ne-a spus doar că s-ar putea să aibă dreptate. Părerea mea e că cele două femei au declarat ce-au declarat, sugestionate de el. Pentru ce să-l trimit în instanţă, că instanţa-l trimitea înapoi.”

Cu alte cuvinte, procurorul Poenaru nu a avut curajul să trimită dosarul în instanţă, dar nici să dea NUP. Drept scuză, se agaţă de o variantă de lucru, care nu se bazează pe nici o probă. Nu pe regina probelor, nici măcar pe un majordom de probă… „A rămas în picioare ipoteza că el (Badea – n.r.) a dat-o contra cost, gândindu-se că, dacă nu va fi găsit cadavrul, el nu va fi tras la răspundere”, spune astăzi procurorul.

Când am ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, să studiem dosarul, grefiera l-a pus pe birou spunând „bine că n-aţi venit mai târziu, că nu-l mai găseaţi”. „De ce? Pleacă undeva?”, am întrebat-o cu speranţă că poate n-om fi singurii interesaţi de el. „Da. La topit. Păi, nu vedeţi? S-a închis în 2000 şi are termen de arhivare 9 ani”…

 

Epilog

 

Eram în postul Paştelui când am vizitat-o pe Constantin Nastasia. Ea încă trăieşte în Cochirleni, pe Caraulă, cu noul concubin. Are 72 de ani. Când a auzit că ne interesăm de fetiţa lui Badea Gheorhe, ne-a întrebat „care? Că are vreo 13 copii. Are şi nepoţi…” Şi ne-a zis că nu mai vrea să-l vadă pe fiu-său, Gheorghe, că i-a adus poliţia pe cap. Se referă la cazul nou, din 2007, nu la al Mihaelei. Despre Mihaela spune că nu mai ştie nimic de când a dispărut. „A plecat, o fi luat-o cineva, nu ştiu…”, zice ea cu un sfert de gură, privind în jos. „Păi, am văzut o declaraţie în care spuneaţi că a fost un accident, că fiul dumneavoastră a lovit-o când dumneavoastră făceaţi clătite…”. „Ce clătite? De ce să face eu clătite, poate nevastă-sa”, răspunde ea, iritată. „Aşa, şi ce s-a-ntîmplat cu fetiţa, a fost lovită?”. „Mergeţi şi întrebaţi-l pe el, că-i fiică-sa”.

Ivan Anişoara a fugit în Turcia când Badea era în puşcărie, de groaza lui. Acum are şi familie acolo. Atâta s-a mai chinuit mama ei, Floarea, să o smulgă de lângă Gheorghe că acum parcă se şi bucură că-i în Turcia chit că-i cam departe. Aici îi duc dorul părinţii, dar şi fata ei, Gabi, care acum are 18 ani. Fata lui Badea. Ultima oară a venit acum 4 ani dar şi atunci… „nici nu putea să se uite la fata asta, zicea că-i aminteşte de el. Atâta l-a mai urât pe omul ăla!”. Bunica lăcrimează, fata plânge „eu ce vină am?”. Despre ce s-a întâmplat în acea zi de martie, bătrâna zice că Ani nu i-a spus nimic. „Că dacă ea ştia ceva şi-mi spunea mie, păi eu mergeam la poliţie, ăla era arestat şi închis. Ea, dacă mi-ar fi spus mie, poate nici nu pleca din ţară. Ştiu că mi-a povestit un băiat de la noi de la post că, atunci când i-a dus la Cochirleni de-au scobit pe câmpul ăla, căutând fata Badea, era legat de mâini, ea era legată şi el spunea: cred că-i aici. Poliţiştii scobeau, nu găseau nimic. Apoi el mergea mai încolo şi, dacă Ani cumva se depărta de el, o trăgea lângă el, aşa legat cum era. Dar eu tot nu pot să înţeleg cum a putut să stea cu el, numai de frică, atâta amar de vreme”.

Badea Gheorghe e în zona Răcari – Lunguleţu. Dezmembrează când o Avicolă. când o fabrică de zahăr… Şi tot acolo locuieşte deocamdată – în chioşcul de pază a fabricii de zahăr din Răcari. Este tot cu Radu Mihaela, păzesc împreună. Împreună i-am şi găsit, pe ruinele unei foste Avicola. E vineţiu – poate şi din cauza tatuajelor – şi are mustaţă. Nu înţeleg cum de un om ca ăsta a putut vrăji atâtea muieri. Vorbeşte scurt şi repezit. Am avut o tentativă de dialog, întreruptă de tonul de harţă al interlocutorului. Care ne-a turnat numai gogoşi.

„Ce să vă povestesc? E în urmă cu 20 de ani. Am fost cercetat, arestat…”. „Aţi fost arestat pentru asta?”. „Păi?!”. „Nu e dispărută?”. „Eu de unde să ştiu? Dacă eu eram la serviciu!? Erau acasă maică-mea şi soţia mea de-atunci”. „Dar de ce v-au arestat? V-au bănuit pe dumneavoastră?”. „M-au ţinut în curs de cercetări”. „Şi, s-a aflat ceva?”. „Nimic”. „Şi ele, ce v-au povestit că s-a-ntâmplat?”. „C-a dispărut! Altceva, ce să-mi spună?!”. „Probabil v-or fi spus ceva, că ‘oţi fi întrebat şi dumneavoastră ce s-a-ntâmplat”. „Ce v-am spus: c-a dispărut din curte”. „Şi, s-a căutat atunci? Aţi dat-o dispărută?”. „Da’ cum… Imediat ce-am venit de la serviciu, am fost la poliţie!” (asta cu serviciu e tare! – n.r.). „Şi, a căutat poliţia?”. „Păi, cum să nu caute?! Anunţi un organ şi el să nu caute? Când îl sesizezi, să nu ia măsuri?”. „Se mai întâmplă…”. „S-o fi întâmplând în alte cazuri, dar nu atunci. În alte cazuri, normal, se-ntâmplă multe…” „Cum au căutat-o?”. „Cum se făcea pe timpurile alea”. „Dar cum au ajuns să vă cerceteze?”. „Mai aveam o altă faptă şi m-au arestat cu aia. Bine, da’ normal, au fost probe, au fost martori – colegi de serviciu”. „Ce credeţi că s-a-ntâmplat? A luat-o cineva, a vândut-o?”. „Păi, mai repede-i luată…!”. „Şi credeţi că trăieşte?”. „Cred că sigur!”. „Aţi dat o declaraţie în care aţi zis totuşi că a fost ceva…”. „Păi, mai eram aicea? Din ’94, mai eram în libertate? Că din ’92 în ’94 am avut de executat şi, când am ieşit, n-am păţit nimic, nici amendă, nici avertisment…”. „Cum o chema p’aia mică?”, îi punem o ultimă întrebare, văzând că i s-au umflat venele. „Badea Marilena.”

 

Caz similar, procuror de nota 10

 

Topliţa, judeţul Harghita. Seara zilei de 16 decembrie 2006. Bocskai Zsolt şi soţia sa, Tunde Maria, locuiau într-un canton CFR, alături de băieţelul lor de 5 luni şi de Biro Timea- Maria, fetiţa de 3 ani provenită dintr-o căsătorie anterioară a femeii. Zsolt o loveşte pe fetiţă cu palmele peste cap, Timea cade cu faţa de linoleum, i se umflă buza şi începe să-i curgă sânge din gură. Apoi, familia merge la culcare. Dimineaţa, fetiţa era moartă. Vreme de patru zile, cadavrul ei a stat pe acelaşi pat, acoperit cu lenjerie. Pe 21 decembrie, Zsolt şi soţia sa au pus fetiţa într-un sac, pe care l-au îndesat apoi în gura unei sobe metalice. Pentru că nu încăpea, cadavrul a fost fracturat de la mijloc şi, ca sa ardă mai bine, peste el au fost puse bucăţi de slănină. A doua zi, cei doi au aruncat cenuşa şi resturile de oase într-un decantor de lângă locuinţă. Dispariţia Timeei a fost sesizată de mama lui Tunde abia în mai 2008. Întrebând de cea mică şi aflând de la fiica şi ginerele ei ce s-a întâmplat, femeia a sesizat poliţia. În cantonul CFR nu a mai fost găsită nici o probă. Din decantor au fost fost adunate 118 fragmente de oase, însă toate erau de natură animală.

Singurele probe din dosar: declaraţiile celor doi soţi, care recunoaştea fapta, şi declaraţiile martorilor ulteriori. Dacă esti procuror, te „rişti”? Pe 20 august 2008, procurorul Cristea Moise, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a întocmit rechizitoriul, trimiţându-i în judecată pe Bocskai Zsolt şi pe Bocskai Tunde Maria, sub acuzaţia de omor de „omor calificat”. Prima instanţă, Tribunalul Harghita, i-a condamnat pe cei doi la 23 de ani de detenţie şi interzicerea unor drepturi!

 

Paula Anastasia Tudor

Jurnalul Naţional (28 mai 2009)

 

Badea Gheorghe

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: