Şi-a revăzut tatăl după 8 ani

Băiatul găsit într-un centru de plasament de Jurnalul Naţional şi-a revăzut ieri, după 8 ani de la dispariţie, tatăl. Multe lacrimi şi multă iubire.

 

După ce le-a dispărut copilul, în acea zi de 4 seprembrie 1997, părinţii l-au căutat zi şi noapte. Tatăl, Neculai Mănălău, a bătut ţara în lung şi în lat în căutarea fiului dispărut. A fost la Iaşi, a fost şi la Brăila, şi la Galaţi, chiar şi la Bucureşti. A bătut la uşile ziarelor şi redacţiilor televiziunilor centrale şi locale pentru a anunţa că băieţelul lui de 7 ani, Andrei Mănălău, a dispărut de acasă. După 3 ani, părinţii şi-au îngropat ultima speranţă şi mai aveau un singur gând negru, un coşmar: băieţelul lor a fost răpit şi, după ce a fost trecut peste graniţă, a fost omorât pentru a i se vinde organele.

În cealaltă parte a ţării, în Centrul de plasament „Cireşarii 2”, Culiţă nu a ştiut să spună anchetatorilor unde locuieşte şi nici să dea vreo informaţie despre părinţii lui. Timpul a trecut, iar singurele amintiri ale băiatului despre familia lui s-au şters, încetul cu încetul. Însă Andrei Mănălău, devenit la centru Culiţă, ştia un singur lucru: voia acasă!

Iată că după 8 ani, ieri după amiază, tatăl lipsit de speranţă şi-a revăzut băiatul la centrul de plasament Cireşarii 2. A fost adus de o maşină a poliţiei de la Vaslui împreună cu bunica lui Culiţă. Bărbatul de 39 de ani, om în toată firea, a început să plângă când a fost dus în una din camerele centrului, la numai o uşă distanţă de fiul lui. Bunica plângea în hohote, ca la o înmormântare. Însă poliţiştii şi cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Sector 5 erau obligaţi prin lege să facă o anchetă înainte de a-l lăsa pe tată să-l vadă pe Culiţă. O anchetă ce-a durat aproape 2 ore. Poliţiştii au mai adus de pe stradă alţi trei bărbaţi, l-au chemat pe Culiţă şi l-a pus să spună pe care dintre acei oameni l-a mai văzut în viaţa lui. Dar băiatul, care avea la vârsta de 7 ani şIio uşoară întârziere în gândire, nu-şi mai aducea aminte de tată şi nu a ştiut să aleagă. „L-am văzut, nu s-a schimbat deloc de când a plecat. Îl simt că e fiul meu”, a spus tatăl după ce a ieşit de la proba de recunoaştere. O groază de alte argumente i-au făcut pe anchetatori să creadă, în proporţie de 99%, că băiatul Culiţă este într-adevăr fiul lui Neculai şi al Floricăi Mănălău: hainele cu care a ajuns copilul în centrul din plasament erau aceleaşi cu cele cu care dispăruse copilul, după descrierea părintelui; tatăl îşi aminteşte de cele două aluniţe de pe gâtul copilului, iar asemănarea dintre tată şi fiu e izbitoare: aceiaşi ochi, acelaşi mers. Însă numai rezultatul analizelor ADN, care vor fi gata în trei zile, vor alunga orice urmă de suspiciune.

După anchetă, în cabinetul medical, Culiţă şi-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze tatăl şi bunica. Femeia în vârstă a reînceput să plângă. Tatăl a început să-i povestească despre familia lui numeroasă, că mai are două surori, un frate şi o mamă care e plecată în Spania, la cules căpşuni, şi care urmează să se întoarcă pe 1 decembrie acasă. Mama a sunat toată ziua pe telefonul mobil al bunicii, pentru a încerca să vorbească cu fiul ei regăsit. Într-un final, spre seară, mama din Spania i-a spus lui Culiţă în receptorul telefonului, pentru prima dată după opt ani, „fiule”.

 

Notă: Întreaga poveste a acestei regăsiri emoţionante o veţi putea citi în ediţia de mâine a Jurnalului Naţional.

 

Alex Nedea

Jurnalul Naţional (4 noiembrie 2005)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: