Şeful IGP se alătură Jurnalului Naţional

Jurnalul Naţional a trimis autorităţilor statului, în urmă cu trei zile, o scrisoare deschisă prin care le solicită să ia de urgenţă măsuri pentru rezolvarea cazurilor de copii dispăruţi. Ni s-au alăturat sute de cititori care au semnat apelul pe internet. Ieri am primit de la inspectorul general al IGP, Dan Fătuloiu, promisiunea în scris că Poliţia Română îşi va face, de acum înainte, datoria.

 

Către Redacţia

Cotidianului Jurnalul Naţional

 

În urma scrisorii deschise, publicate în nr. 3796 din 31 octombrie a.c. al ziarului dumneavoastră, adresată mai multor autorităţi ale statului, printre care şi mie personal, doresc să vă comunic următoarele:

 

Prevenirea şi rezolvarea cu operativitate a cazurilor de dispariţii de copii reprezintă o prioritate pentru Poliţia Română, sens în care ne străduim permanent să aducem îmbunătăţiri activităţii în acest domeniu, atât din punct de vedere legislativ, funcţional, cât şi logistic.

Am realizat o evaluare a situaţiei şi am constatat că există unele disfuncţii, atât în modul de acţiune, cât şi în comunicarea şi cooperarea interinstituţională. Se lucrează la o nouă metodologie de acţiune, iar recomandările şi sugestiile primite au fost analizate şi vor fi incluse în forma finală a acesteia.

Am creat un grup de lucru în care am inclus specialişti din toate domeniile de activitate ale poliţiei specifice cazurilor de dispariţie care va finaliza metodologia în regim de urgenţă şi va asigura implementarea ei la toate unităţile teritoriale.
Am creat adresa de e-mail copiidisparuti@politiaromana.ro, unde aşteptăm sugestii, propuneri de colaborare, iniţiative. Totodată, pe pagina de Internet a Poliţiei Române va fi creată o bază de date ce va cuprinde cazurile de copii dispăruţi, aceasta fiind realizată pe modelul utilizat de Centrul pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi din SUA.

Am stabilit, ca măsuri de primă urgenţă, după sesizarea dispariţiei, trimiterea la faţa locului a echipei operative care va realiza evaluarea situaţiei de fapt şi va stabili dacă este vorba într-adevăr de o dispariţie, urmată de declanşarea procedurii de urmărire generală şi instituirea consemnului la frontieră. Se va constitui un punct de coordonare a operaţiunilor şi se vor mobiliza forţele care vor participa la operaţiunile de investigare şi căutare, activităţi care se vor derula în paralel, 24 de ore din 24. Totodată, se va asigura consilierea membrilor familiei, prin intermediul specialiştilor psihologi pe care i-am angajat recent la fiecare unitate teritorială de poliţie.

La operaţiunile derulate de poliţie vor participa efective ale Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi Unităţii de Aviaţie a M.A.I., însă este imperios necesară obţinerea sprijinului mass media şi al altor autorităţi şi entităţi precum Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Autorităţile Teritoriale de Ordine Publică, Asociaţia Chinologică Română, Asociaţia Naţională a Detectivilor din România, Asociaţiile poliţiştilor în rezervă, ONG-uri, firmele de protecţie şi pază.

Acestea sunt, în linii mari, măsurile pe care le voi lua imediat la nivelul Poliţiei, însă acest demers trebuie susţinut de comunitate, pentru că această problemă ne poate afecta pe oricare dintre noi.

Am avut ocazia să aflu cum este privită această problemă în SUA. Activitatea autorităţilor americane de aplicare a legii este sprijinită în foarte mare măsură de Centrul Internaţionl pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi cu sediul în Washington, eficienţa acestuia fiind atestată prin extinderea lui inclusiv la nivel european.

Am contactat reprezentanţii Centrului Internaţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi cu sediul în Washington, iar aceştia doresc să susţină demersul meu şi să ne sprijine pe toate paliere pe care le implică activităţile de prevenire şi soluţionate a cazurilor de acest gen. Subliniez faptul că partenerii americani şi-au manifestat disponibilitatea atât în ceea ce priveşte pregătirea poliţiştilor români, consilierea acestora pe durata desfăşurării investigaţiilor, cât şi pe componenta de prevenire.

Împreună cu instituţiile noastre cu atribuţii în domeniu, precum şi cu cei care doresc să participe la acest parteneriat, vreau să realizez o evaluare a necesităţii şi oportunităţii înfiinţării, în România, a unui Centru Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi.

Doresc să subliniez faptul că apreciez iniţiativa dvs. de a demara o campanie mediatică menită să semnaleze anumite disfuncţionalităţi care există în domeniul dispariţiilor de copii şi să sensibilizeze instituţiilor statului care au atribuţii în acest domeniu. De fapt, acesta este şi rolul presei, al unui ziar de atitudine civică, de a identifica puncte nevralgice ale societăţii în care trăim şi de a atenţiona opinia publică şi autorităţile asupra necesităţii rezolvării lor.

Mulţumindu-vă pentru modul cum înţelegeţi să vă faceţi datoria, acţionând în interesul cetăţenilor, vă asigur de întreaga noastră disponibilitate de colaborare şi de dorinţa reală ca, în cooperare cu alte instituţii şi cu reprezentanţii societăţii civile, să facem front comun pentru prevenirea şi combaterea dispariţiilor de copii.”

 

Cu aleasă consideraţie,

Inspector General al Poliţiei Române

Chestor de poliţie

Dan-Valentin Fătuloiu

 

Jurnalul Naţional (8 noiembrie 2005)

 

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. ana
    Dec 26, 2009 @ 18:09:40

    Multumim echipei de la Jurnalul National care vine in ajutorul parintilor care isi cauta copiii. Am dori s-a transmitem si celor din cadrul politiei ca speram ca vor trata cazurile copiiilor nostri disparuti de mai multi ani cu mai multa seriozitate, nu sa fim tratati de politisti care nici nu-i mai intereseaza cazurile vechi, chiar si atunci cind sunt suspiciuni de crima. Spun ca nu au cadavru – nu au caz, si totusi sunt criminali in libertate iar pentru aceasta categorie de disparitii nu avem legi. Noi, parintii, dorim sa ne gasim linistea, vrem sa stim la cine sa mai apelam sau ne facem singuri dreptate ? Politisti ne spun sa nu-i mai deranjam. Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa fim mai buni, sa ne pese de oamenii care trec prin astfel de tragedii. Va dorim SARBATORI FERICITE si DUMNEZEU SA VA OCROTEASCA VIATA, COPIII, FAMILIA, si in anul ce vine sa fim mai buni!

  2. simonandreea
    Ian 04, 2010 @ 09:17:46

    Sfatul nostru, stimata doamna, este sa nu va dati batuta. Trimiteti adrese catre IGPR (Directia de Investigatii Criminale) si catre Ministerul de Interne, in atentia d-lui ministru Blaga. Descrieti cazul baiatului dvs. si modul in care ati fost tratati de politia locala. Spuneti ce s-a facut si ce nu s-a facut. Cereti redeschiderea anchetei. Cereti alti anchetatori. Trimiteti aceste adrese (si) prin posta, recomandate, cu confirmare de primire. De la data la care au ajuns la destinatie, conform legii au la dispozitie 30 de zile pentru a va raspunde. Va rugam sa ne tineti la curent cu tot ce se mai intampla. Sa va dea Dumnezeu putere si sa va aduca adevarul pe care-l asteptati de atata amar de vreme!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: