„Sunt poliţişti care ştiu teoria, dar nu o aplicã”

Picture 061

 

Dacã v-a dispãrut copilul, anunţaţi imediat Poliţia. Nu-l cãutaţi singuri prin cartier şi nu aşteptaţi pânã a doua zi, sperând cã el se va întoarce singur acasã. Mai ales dacã cel mic are pânã-n 10 ani sau dacã este prima oarã când dispare.

 

Viteza de reacţie a poliţiei în primele 24 de ore de la dispariţie poate salva viaţa unui copil dispãrut. „Una din condiţiile importante pentru rezolvarea pozitivã a cazului este ca dispariţia sã fie sesizatã într-un timp cât mai scurt de la data producerii ei. Ar fi ideal, imediat”, declarã chestor principal de poliţie Ştefan Iancu, adjunct al Inspectorului General al Poliţiei Române.

 

Reporter: Dacã le dispare copilul, pãrinţii trebuie sã sune la 112 sau sã se adreseze postului de poliţie. Ce face poliţistul de la post?

Chestor principal de poliţie Ştefan Iancu: Poliţistul trebuie sã raporteze mai departe, la dispeceratul poliţiei judeţene, care deruleazã procedurile. Dispeceratul trebuie sã anunţe şeful inspectoratului, sã anunţe serviciul de investigaţii criminale, sã anunţe echipa de criminalisticã operativã, care merge la faţa locului.

 

Cine decide dacã este grav cazul şi meritã mobilizare imediatã?

A doua etapã este depasarea echipei operative la faţa locului, care face evaluarea situaţiei de fapt.

 

Echipa operativã se deplaseazã oricum…

Da. Oricum. Primul care se deplaseazã e poliţistul care a fost sesizat sau o patrulã care e trimisã de dispecer. Se documenteazã cu privire la situaţia minorului şi, dacã evenimentul este real, atunci vine echipa operativã care face evaluarea situaţiei de fapt.

 

„De primul poliţist depinde totul”

 

Deci, echipa operativã vine chiar dacã e o plecare voluntarã.

Depinde şi de poliţistul de acolo. Dacã e un poliţist care cunoaşte situaţia minorului, care ştie cã pleacã în fiecare zi, probabil el va spune – hai sã ne mai uitãm puţin, unde se ducea? Şi atunci probabil poate sã decidã dacã este sau nu un caz de dispariţie suspectã. Noi am stabilit nişte situaţii în care considerãm dispariţia suspectã. Dacã e un copil bolnav psihic, dacã are o vârstã fragedã şi se putea rãtãci…

 

Ce înseamnã vârstã fragedã?

4-5 ani… Vârstã preşcolarã, sã spunem. La fel, e consideratã o dispariţie suspectã atunci când avem dovezi clare de suicid, când existã indicii cã este vorba despre o acţiune intenţionatã împotriva copilului (rãpire, agresare). Indiciile şi probele pot fi oferite de familie sau de poliţistul care merge la faţa locului. El discutã şi cu vecinii şi cu alte persoane.

 

Deci el e omul de care depind toţi paşii urmãtori …

Da. Primul poliţist care ajunge acolo. El trebuie sã confirme cã sesizarea este realã. Merge la familie, se convinge şi atunci anunţã dispecerul care declanşeazã toatã procedura.

 

Dar dacã pãrinţii sunã la 112?

112 anunţã la dispecerat. Dispeceratul sunã prima datã la cel mai apropiat poliţist – post de poliţie, patrulã de poliţie – şi îl trimite la faţa locului. El verificã şi retransmite semnalul. Dupã care se declanşeazã restul procedurilor.

 

La suspiciunile de înec?

E foarte important ca dupã ce s-a stabilit cã este vorba despre un caz de dispariţie, sã se execute în mod obligatoriu câteva activitãţi. La nivelul judeţului se constituie un punct de coordonare a operaţiunilor, din care trebuie sã facã parte şeful inspectoratului sau un înlocuitor al lui, serviciul de investigaţii criminale, serviciu criminalistic, serviciul de ordine publicã, care are cele mai multe forţe şi, împreunã, dispun şi hotãrãsc cu privire la dirijarea forţelor, la elaborarea direcţiilor de acţiune. Dacã echipa operativã pe care au trimis-o la faţa locului spune cã sunt indicii clare cã copilul s-a înecat, atunci punctul de coordonare a acţiunilor va insista pe aceastã componentã de cãutare – scotocire.

 

„E foarte scump echimpamentul”

 

Când se întruneşte centrul de coordonare? La cât timp de la dispariţie?

Cât mai repede. În primele 24 de ore. În momentul în care sunt date clare cã dispariţia este certã, echipa operativã confirmã prin cercetãrile efectuate acest lucru, atunci centrul de coordonare trebuie sã se întruneascã.

 

Dacã existã un copil rãtãcit în spaţiu deschis cum se fac cãutãrile?

În astfel de cazuri, forţele care trebuie sã participe la cãutãri trebuie sã fie şi mai mari. Şi trebuie folositã inclusiv aviaţia utilitarã, elicopterele din dotarea ministerului sau din alte structuri. Sau pot fi folosiţi foarte bine, mai ales dacã e vorba despre o pãdure, lucrãtori silvici, fermieri, ciobani. Ei cunosc foarte bine zona, trebuie sã te foloseşti de ei.

 

Cãutãrile se continuã pe timp de noapte?

În mod normal ar trebui sã se facã 24 de ore din 24. Dar sunt perioade în care nu poţi cãuta datoritã condiţiilor. Pot exista şi rateuri datoritã întunericului. E bine ca zonele în care s-a cãutat totuşi pe timp de noapte sã fie reluate a doua zi.

 

Aveţi echipamente corespunzãtoare?

Echipamentul din dotare. Ştiu cã aţi discutat problema asta şi cu dl. Fãtuloiu. E foarte scump echipamentul. De-abia se doteazã poliţia de frontierã pentru a avea sã supravegheze frontiera când patruleazã. Dar dacã vrei sã faci o cãutare adevãratã e adevãrat cã trebuie sã ai, pe timp de noapte, mijloace optice cu infraroşu prin care poţi sã distingi contururile şi aşa mai departe…

 

Sunteţi mulţumit de cum se acţioneazã în aceste cazuri?

Nu în toate cazurile. Pentru cã erori umane pot fi. Ca dovadã cã noi nu suntem mulţumiţi, în cazurile în care ne-am sesizat cã sunt deficienţe întotdeauna am intervenit. Încercãm sã îmbunãtãţim şi metodologiile de lucru, şi cooperarea între toate structurile, atât guvernamentale cât şi neguvernamentale. La jumãtatea lunii aprilie s-a constituit un grup de lucru prin care ne-am propus sã realizãm un proiect nou de reorganizare a activitãţilor pe sectorul minorilor dispãruţi şi celor abuzaţi sexual. Un proiect care vizeazã în principal redimensionarea structurilor, pentru cã vrem sã mãrim numãrul de specialişti care acţioneazã în acest domeniu. Problema se pune în teritoriu pentru cã acolo depinde de fiecare poliţist sã-şi facã treaba. Noi creem strategiile, le transmitem ce trebuie sã facã, dar problema aplicãrii în concret le revine lor. E o problemã legatã de pregãtire. Sunt poliţişti care nu sunt bine pregãtiţi şi nu stãpânesc îndeajuns de bine aceste metodologii. Sau le stãpânesc şi nu le aplicã.

 

„Am organizat o testare a poliţiştilor cu atribuţiuni şi cu resposabilitãţi. Calificativele, spre surprinderea mea, sunt de bine şi de foarte bine. Convingerea mea este cã ei stãpânesc teoria, problema este sã o aplice în practicã”,

chestor principal de poliţie Ştefan Iancu,

adjunct al Inspectorului General al Poliţiei Române

 

„Vrem sã realizãm un ghid care sã abordeze detaliat problema procedurilor. Sã dãm exact ce trebuie sã se facã, pas cu pas, pentru a fi eficienţi şi pentru a avea un instrument util de lucru în desfãşurarea cãutãrilor”,

chestor principal de poliţie Ştefan Iancu,

adjunct al Inspectorului General al Poliţiei Române

 

Jurnalul Naţional (23 mai 2007)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: