LUPESCU ALEXANDRU

Data naşterii: 21.03.1988
Vârsta la data dispariţiei: 9 ani
Locul naşterii: Bucureşti
Domiciliu: Bucureşti, str. Brânduşelor, nr. 11, sectorul 3
Data dispariţiei: 07.07.1997
Împrejurări: a dispǎrut de la domiciliu

Semnalmente:
Înălţime: 1,20 m;
Greutate: 30 kg;
Pǎr castaniu;
Ochi cǎprui;
Tenul alb;
Faţa ovalǎ;
Corpolenţǎ astenicǎ

Îmbrăcăminte la data dispariţiei: bluzǎ din bumbac de culoare gri; pantaloni scurţi de culoare bleu, teneşi chinezeşti de culoare neagrǎ.

Cazul se aflǎ în lucru la Poliţia Sector 3, SIC – Urmǎriri.

Articole despre acest caz:

Alexandru s-a „evaporat” din faţa blocului. Misterioasa dispariţie a unui băieţel de 9 ani

de Adriana Oprea-Popescu („Jurnalul Naţional”, 27/02/2012)

Cartierul Rahova. Un bloc confort III, reabilitat termic, în care miroase a zeamă de varză şi a subsol. Mama lui Alexandru ne aşteaptă. „Trebuia să veniţi acum 15 ani”. În vara lui ’97 i-a dispărut băiatul şi de atunci nu mai ştie nimic despre el. De ani de zile, nici nu s-a mai întrebat. Stă pe canapeaua din sufragerie, cu umerii plecaţi, iar icoanele uriaşe atârnate pe pereţi parcă îi apasă în ceafă. Şi-n vorbele pe care le spune repede, dintr-o suflare, ca să nu le uite. „Îngerul Domnului mi-a apărut în vis şi m-a dus unde este acum. Într-o ţară cu negri. Acolo e Gabriel”. Al doilea băiat al ei. Gabriel e la şcoală acum, învaţă în clasa a IV-a. Pe dispărut îl cheamă Alexandru. Îi încurcă şi-i amestecă, de parcă unul l-ar fi înlocuit pe celălalt. Ne arată fotografia lui Gabriel, născut la 4 ani după dispariţia fratelui lui mai mare. „Seamănă mult cu Alexandru, nu?”, e convinsă mama. Foarte puţin. Însă primul ei născut nu mai e azi decât un nume propriu şi-un subiect de conversaţie. „Plângeam şi mă rugam, iar îngerul Domnului mă ducea în peşteri, unde el era ţinut şi bătut”. De pe pereţi, ne ascultă atenţi Ioan Botezătorul, Iisus cu apa Iordanului şiroindu-I pe chip, Maica Domnului cu pruncul în braţe.

Trecut şters

Alexandru a dispărut de acasă într-o zi din vara anului 1997. Era un copil descurcăreţ şi ascultător, spune mama. „Mai făcea şi năzbâtii?”. „Făcea, ca orice copil. Odată, mi-aduc aminte, era micuţ şi m-a încuiat pe balcon. M-am speriat, mă gândeam ce prostii poate să facă el, singur în casă. Dar, până la urmă, mi-a deschis uşa. I-am dat şi-o mamă de bătaie atunci!”. „Câţi ani avea?”. „3 ani”. „Şi ce înseamnă «mamă de bătaie»?”. „La fund, câteva palme”. „Îl mai atingeaţi?”. „Nu-l băteam tare. Dar copilul trebuie să-şi ştie părinţii de frică!”. Urmează o discuţie despre frică, respect, traumele sufleteşti ale copilului bătut – fie şi la fund –, despre descărcarea furiei părintelui, când loveşte. Mama e de acord, însă crede cu tărie că ascultarea vine şi din teamă.

Când băiatul a dispărut, ea, soţul (cu care nu s-a măritat „decât la biserică”) şi Alexandru locuiau în cartierul Vitan. La 7 ani, el a mers la o şcoală din zonă. Era un elev de mijloc, nici premiant, nici codaş. Mama nu i-a mai păstrat carnetul de note. Nici vreun caiet cu scrisul lui sau vreun desen, le-a aruncat pe toate pentru că, spune ea, îi făceau rău. Nici din hainele lui n-a oprit nimic, „le-am dat pe toate de pomană”. „L-aţi căutat?”. „Atunci, pe vremea aia, salariul meu se ducea pe drumurile la locurile unde îl visam”. „Ce locuri?”. „Nu mai ştiu”. „Oraşe, sate?”. „Mai mult în sat l-am visat”.

La 6 ani după ce a dispărut Alexandru, părinţii au vândut apartamentul din Vitan şi s-au mutat pe Şoseaua Giurgiului. „Făcusem datorii”, explică mama. „Pentru ce v-aţi împrumutat?”. „Diverse, am îmbunătăţit apartamentul. O prostie, am zis că, dacă are îmbunătăţiri, luăm mai mult pe el”. În 2007 s-au mutat încă o dată, în Rahova. „Şi dacă Alexandru venea acasă, la adresa pe care o ştia, şi nu vă mai găsea acolo?”. Mama priveşte înspre covorul bej-tocit din sufragerie, de parcă acolo ar fi scris ce i s-a întâmplat băiatului. „Eu cred că el a fost răpit”. „De cine?”. „Cine ştie? Ce, e singurul copil dispărut?”. Nu e, ca el mai sunt sute, fiecare cu povestea lui. „Aşa a fost să fie, să ajungă la altă familie”, spune femeia. Apoi, adaugă: „Dumnezeu mi-a dat o lecţie, a vrut să mă trezesc şi să mă întorc la El. Pentru că-mi iubeam copilul mai mult decât pe El”.

La 41 de ani, a adus pe lume al treilea copil, pe Maria. Ea a găsit pe internet site-ul cu copii dispăruţi (http://copiidispăruti.wordpress.com) şi s-a gândit să-l caute şi pe fratele mai mare, despre care mama le spusese că „a fost răpit cu o maşină”. Cum a dispărut Alexandru? „Lunea l-am născut, lunea a dispărut”, face femeia legătura. „Dimineaţa, era 9:00-10:00, soţul a primit un telefon de la serviciu, să se ducă să ridice nişte bani. Pe Alexandru l-a lăsat în faţa blocului, să se joace”. „Mai erau copii acolo?”. „Nu. Eu am venit de la serviciu, de la schimbul III, am văzut că nu e băiatul în casă, dar am crezut că l-a luat soţul cu el la serviciu şi m-am culcat”. „Cât era ceasul când aţi venit?”. „7:00-8:00”. „Păi, soţul a plecat pe la 9:00-10:00!”. „Sau mai târziu…, pe la 10:00 am venit. Când soţul s-a întors şi am văzut că băiatul nu-i cu el şi nici în faţa blocului, am plecat să-l căutăm pe străzi. Seara, am anunţat Poliţia”.

În dosarul aflat în lucru la Poliţia Sectorului 3, declaraţia tatălui e datată a doua zi după dispariţie. „În ziua de 7 iulie 1997, pe la orele 11:30, fiul meu Lupescu Alexandru, în vârstă de 9 ani şi jumătate, a ieşit la joacă în faţa blocului. La un moment dat, am constatat lipsa acestuia”. În aceeaşi zi, mama declara în scris poliţiei: „Nu am avut nici o discuţie cu băiatul, nu-l băteam, ci uneori îl mai certam, când întârzia în faţa blocului”. Cât despre împrejurările dispariţiei, mama preciza doar că „am auzit de la vecini că fiul meu a fost duminică, 6 iulie, pe râul Dâmboviţa, să facă baie”. După 15 ani, femeia nu mai pomeneşte nimic despre asta. „Aţi întrebat vecinii, l-au văzut în acea dimineaţă în faţa blocului?”. „Nu l-a văzut niciun vecin în faţa blocului”. „Da’ el a mai plecat de acasă?”. „Niciodată”. „Întârzia în faţa blocului, trebuia să mergeţi după el?”. „Nu, venea la timp acasă”, e sigură, azi, mama. În iulie 1997, poliţiştii au făcut o cercetare la faţa locului în apartamentul părinţilor. Cinci fotografii şi o descriere succintă a locuinţei, plus observaţia că „din cauza dezordinii din şifonierul unde se aflau hainele minorului, nu s-au putut preleva amprente sau fire de păr”.

Pozele din frigider

Investigaţiile în dosarul de dispariţie au fost reluate abia anul trecut, când mama a fost chemată să dea declaraţii. Tatăl n-a vrut să se prezinte la Poliţie. Având în vedere neconcordanţele existente în declaraţiile celor doi, s-ar impune efectuarea testului poligraf, însă „e nevoie de acceptul lor”, spune inspector Gina Ştefan de la Poliţia Sectorului 3.
În sufrageria din cartierul Rahova, mama scoate, dintr-un frigider stricat, două albume cu fotografiile lui Alexandru. La botez, la grădiniţă, la şcoală. În toate pozele, chipul copilului e luminat de zâmbet. „Credeţi că o să-l mai vedeţi vreodată?” „Da. La bătrâneţe”. Apoi, adaugă moale: „Soţul meu, deşi n-a umblat, n-a căutat, nu s-a consumat ca mine, a fost la părintele Argatu, când trăia. Şi mi-a zis că părintele a spus că n-o să-l mai văd niciodată”. „Vă e dor de el?”. „Copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu mi-au umplut golul. N-o să mai fac greşeala să-i iubesc pe ei mai mult decât pe El! Sunt născuţi în aceeaşi zi şi-n aceeaşi lună. Pe 7 noiembrie. 7 este şi cifra vieţii mele”. Alexandru a dispărut pe 7.07.1997.

În pantaloni scurţi şi teneşi chinezeşti

Născut pe 21 martie 1988, Lupescu Alexandru locuia într-un bloc cu patru etaje de pe str. Brânduşelor, la nr. 11, în Sectorul 3. A dispărut „de la domiciliu”, scrie în fişa lui de la poliţie, pe 7 iulie 1997. Avea 1,20 m înălţime, 30 de kg, părul castaniu, ochi căprui. Era slăbuţ şi, ca semn particular, avea cicatrice pe frunte, ca urmare a unei lovituri. La data dispariţiei purta o bluză gri, din bumbac şi pantaloni scurţi, bleu. În picioare avea teneşi chinezeşti, neagri.

Cum ar arăta azi băieţelul dispărut acum 15 ani

Inspectorul Florin Lăzău de la Serviciul Criminalistic al IPJ Bihor a urmat un curs specializat în SUA şi e singurul poliţist român specializat în “îmbătrânirea imaginii” (“age progression”). Folosind această tehnică specială, studiind fotografia copilului la data dispariţiei, dar şi poze ale părinţilor lui de la vârsta pe care dispărutul ar avea-o astăzi, artistul criminalist a realizat, zilele trecute, portetul lui Alexandru Lupescu la 24 de ani. Dacă ar trăi, aşa ar arăta acum băieţelul dispărut în 1997!
Îi rugăm pe cei care îl recunosc pe tânărul din imagine, dar şi pe aceia care deţin informaţii despre dispariţia lui Alexandru să sune la redacţia Jurnalului Naţional (021/208.75.45) sau la Poliţia Sectorului 3 Bucureşti (021/315.35.34, int. 24201).

About these ads

2 comentarii (+add yours?)

  1. Radu Valerica
    Feb 08, 2012 @ 07:51:19

    In primul rand, Lupescu Alexandru disparut la 7 iulie 1997. locuia pe str. Brinduselor 11. sector 3. Mama

  2. simonandreea
    Feb 09, 2012 @ 16:31:09

    Multumim mult, vom face modificarile cuvenite. V-am trimis un mail.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: