CRISTESCU DUMITRU LAURENŢIU

titi
Data naşterii: 12.01.1969
Locul naşterii: Bucuresti
Vârsta la data dispariţiei: 4 ani
Domiciliu: Bucureşti, Str. Mitropolit Dosoftei, nr. 22A, sectorul 5
(actual, sectorul 4)
Data dispariţiei: 20.10.1973
Împrejurări: a dispărut pe traseul de 200 de metri, dinspre grădiniţă înspre casă. Era împreună cu mama şi cu sora lui (cu 2 ani mai mica) şi a luat-o înaintea lor.
Observatii: ştia că îl cheama Titi şi că locuieşte “în curte cu aprozarul”

Semnalmente:
Părul şaten deschis, tuns scurt;
Ochi căprui;
Nas borcănat.

Semne particulare:
- după o ureche avea crescută o gâlmă din carne;
- degetele de la picioare nu erau dezlipite până la capăt, între cel mare şi al doilea era o pieliţă, ca la raţe;
- pe coapsa dreaptă (căzuse cu fundul pe reşou) avea o cicatrice, de la arsură.

În momentul dispariţiei, Ţiţi purta pantaloni pepit, avea pe deasupra o geacă maro cu glugă şi blăniţă şi căciuliţă cu dungi roşii.

Articole despre acest caz:

AVEA DOAR 4 ANI ŞI ŞTIA CĂ-L CHEAMĂ ŢIŢI
Copil dispărut acum 36 de ani
de Ionela Gavriliu (“Jurnalul Naţional”, 18/03/2009)

Ţiţi era vesel şi isteţ. Extrem de comunicativ şi iubit. Toată lumea era pentru băieţelul de 4 ani “pretena” lui, numai că lumea s-a dovedit că nu îi e prietenă. La 20 octombrie 1973, Ţiţi a dispărut fără urmă, pe traseul de 200 de metri de la grădiniţă spre casă. Nimeni nu l-a mai văzut de-atunci. După 36 de ani de la dispariţie, familia speră ca băiatul, dacă este în viaţă, să fi păstrat amintirile cu ei şi să le dea un semn. Astăzi, Ţiţi ar avea 40 de ani.

Nici după 36 de ani familia Cristescu din Bucureşti nu poate uita acea zi caldă de octombrie. Şi acum mai au lacrimi de vărsat la amintirea copilului mijlociu, care le-a luat o parte din suflet când a dispărut fără urmă. Pentru că sunt siguri că undeva, în lumea acesta mare, Ţiţi trăieşte, au contactat un specialist şi i-au făcut băiatului portretul-robot îmbătrânit.

SÂMBĂTA NEAGRĂ

În familia Cristescu, unde tatăl lucra într-o fabrică de ciorapi şi soţia era croitoreasă, cei trei copii aduceau bucuria în fiecare zi. Doru, băiatul cel mare, Laurenţiu sau Ţiţi, cu 9 ani mai mic, şi mezina, Eugenia sau Gina, cu doi ani mai mică decât Ţiţi. Ştefan Cristescu, capul familiei, plânge de fiecare dată când trebuie să povestească ziua în care i-a dispărut băiatul. “Era într-o sâmbătă neobişnuit de caldă pentru octombrie. Se lucra sâmbăta şi copiii erau duşi la «săptămânal». Eu nu obişnuiam să iau copiii de la grădiniţă, dar în ziua aceea am zis să-i fac o surpriză soţiei. Era zi de meci, juca Universitatea Craiova cu Dinamo şi am zis că, după ce duc copiii acasă, merg la naşu’ să văd meciul. M-am dus să-i iau de la grădiniţă pe Gina şi pe Ţiţi, care avea 4 ani şi 9 luni. Pe drumul spre casă m-am întâlnit cu soţia. I-am predat copiii şi am zis că o iau înainte, spre casa naşului. Pe drum, fetiţa cea mică i-a zis maică-sii că vrea nişte mere. Au trecut pe lângă o gheretă cu legume şi fructe de lângă Spitalul Bucur şi soţia a cumpărat un kilogram de mere roşii şi unul de mere galbene. În timpul ăsta, Gina a vrut să facă pipi. Mama i-a dat geanta lui Ţiţi, cât timp s-a dus cu fetiţa mai deoparte să o ajute”, povesteşte tatăl, podidit de plâns. Eugenia, surioara lui Ţiţi, preia firul poveştii care i-a marcat copilăria. “Mama m-a îmbrăcat, a luat geanta din mâna lui Ţiţi, apoi el i-a zis că o ia înainte, să-l prindă pe tata. Mama i-a zis să nu plece, dar, când s-a întors, el era deja în faţă. Atunci l-am văzut ultima oară. Ştia drumul, era un copil foarte dezgheţat, nu era prima oară când mergea pe drumul ce ducea printre două fabrici, “Dâmboviţa” şi “Pionierul”, drept spre casă. A luat-o înainte. Mama a plătit merele şi a venit în urma lui.”
Astfel că pe un traseu de nici 200 de metri, cu tatăl în faţă şi urmat de mama, de mână cu surioara, Ţiţi a dispărut. Ca şi când n-ar fi fost niciodată.

ANUNŢ ÎN PRESĂ – UNICAT ÎN RSR

“Mama a ajuns în scurt timp la bărbaţi, la meci, şi a întrebat de Ţiţi”, continuă Gina, sora acestuia. “Au plecat să-l caute. Am mers imediat la Secţia 14 de poliţie. În momentul dispariţiei, Ţiţi purta pantaloni pepit, avea pe deasupra o geacă maro cu glugă şi blăniţă şi căciuliţă cu dungi roşii. Ca semnalmente, Ţiţi avea părul şaten deschis, cu ochii căprui şi nasul borcănat. Avea mai multe semne particulare: după o ureche avea crescută o gâlmă din carne, iar degetele de la picioare nu erau dezlipite până la capăt, între cel mare şi al doilea era o pieliţă ca la raţe. Pe coapsa dreaptă, căzuse cu fundul pe reşou, avea semn de la arsură. Familia Cristescu locuia atunci pe Strada Mitropolit Dosoftei, la nr. 22A, stradă care astăzi nu mai există.
Prin bunăvoinţa unui înalt demnitar, fost coleg de şcoală cu Ştefan Cristescu, s-a reuşit obţinerea unui anunţ în ziar. “Nu exista la vremea aceea să apară anunţuri de copii dispăruţi în Republica Socialistă România. La televiziune – sub nici o formă. A fost o raritate. De la Miliţie nu ni s-a dat nici un act, de-a lungul timpului. Pentru ei e un caz nerezolvat, pus deoparte, pentru noi – o rană deschisă permanent”, explică tatăl.

PORTRETUL LUI ŢIŢI

Laurenţiu, alintat Ţiţi, era un copil descurcăreţ pentru vârsta lui. Învăţa de la fratele mai mare ce repeta acesta pentru şcoală şi era afectuos cu toată lumea. “Nu se poate să ne fi uitat, dacă a fost luat şi mai e în viaţă“, spune tatăl convins. “Nu dormea decât cu mine. Dacă eu nu eram acasă, lucram de noapte sau altceva, îi zicea, dorm cu tine, dar pune pijamaua lui tata sub pernă. Într-o primăvară, soţia făcea curat de Paşti şi el a luat o farfurie şi a spart-o. Eu reparam nişte coteţe şi am auzit-o pe maică-sa: «Ţiţi, cum ai făcut?». Ţiţi a mai luat o farfurie şi i-a arătat maică-sii cum a făcut: «Uite-aşa», şi poc! Stăteam în curte comună şi era plăcut de toată lumea. Era o bătrână pe care o vizita şi care îl aştepta cu ouă fierte moi, cum îi plăceau lui, cu bomboane. Era febleţea ei”, povesteşte bărbatul cu voce îmblânzită. În urma lui Ţiţi a mai rămas moţul şi un semn de carte pe care băiatul îl făcuse pentru mama lui, de 8 Martie. “Hăinuţele i-au fost date la verişori. Neştiind dacă e în viaţă sau mort… La preoţi am fost şi ne-au deschis carte şi au zis că e în viaţă…”, adaugă Gina. Tatăl e convins că Ţiţi nu avea cum să se piardă. “Au fost cazuri în care ieşea din curte după un vecin, domnul Doboş, şi se trezea cu el în Parcul Libertăţii. Când îl întreba lumea dacă ştie să ajungă acasă, spunea că stă în curte cu aprozarul”, explică tatăl.

CĂUTĂRI PE TOATE CĂILE

Cei care s-au ocupat de caz au fost miliţienii de la Secţia 14 din Sectorul 5 al Capitalei, astăzi Sector 4. Părinţii erau chemaţi cam la două săptămâni şi întrebaţi ce au mai aflat de băiat. “Se purtau ca şi cum noi am fi fost vinovaţi de ceva. De disperare am mers la ghicitor, clarvăzător, orice ne-ar fi putut da vreun indiciu. Ni se spunea că o să-l găsim, dar trebuie să venim cu nu ştiu ce, trebuie să mai aducem nu ştiu ce. Un domn din Franţa despre care am citit în Flacăra ne-a spus că băiatul e decedat şi îngropat în albia unui râu. La o emisiune, am mers în zona în care a dispărut şi ne-au spus că de întâlnit ne vom întâlni cu Ţiţi, dar ne va căuta el”, îşi împletesc speranţele tatăl şi fiica. O vreme, cei de la Secţia 16, de care familia Cristescu a aparţinut mai târziu, îi mai chemau pentru a identifica copii găsiţi pe stradă sau din orfelinate. “Ne aduceau copii ciungi, creţi sau negri care ar fi putut fi Ţiţi. Mulţi nu corespundeau ca vârstă. După câţiva ani, nu am mai primit nici un semn de la miliţieni”, rememorează domnul Cristescu.

DOSARUL LUI ŢIŢI – ÎN EVIDENŢA PASIVĂ A POLIŢIEI

Dosarul cazului Cristescu se află la Biroul Investigaţii Criminale din Sectorul 4. Un dosar de vreo patru degete, cu poza lui Ţiţi ataşată şi cu file îngălbenite ale unor declaraţii care nu duc nicăieri.

“Nu au existat persoane care să fi văzut copilul după ce a plecat de lângă mama lui. Nici o informaţie de la data dispariţiei. Atunci au fost audiate peste 20 de persoane, fără rezultat. Gândiţi-vă că, după atâta timp, e foarte greu să mai facem ceva, dar la momentul respectiv dosarul a fost foarte bine lucrat”, declară şefa Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 4, comisar Mariana Bulai.

Conform procedurilor, un dosar de dispariţie trece în evidenţa pasivă după 20 de ani. Nu este închis, dar nu mai constituie o prioritate decât dacă apar informaţii noi. După încă 10 ani, cazurile sunt scoase din evidenţa informatică. Dosarul lui Ţiţi este unul din cele mai vechi dosare de dispariţie din Bucureşti. Conform comisarului Bulai, în 2005 s-au făcut verificări la penitenciare pentru a se vedea dacă e cineva care ar putea fi Laurenţiu Cristescu. Cum şi-ar fi putut da seama, e greu de spus. Părinţilor nu li s-au recoltat probe ADN, iar fotografia “îmbătrânită” a copilului nu e la dosar.

“Ce vrem noi acum? Sperăm ca el să citească articolul ăsta, să vadă pozele şi semnele particulare şi poate undeva, acolo, într-un sertăraş al memoriei să-i fi rămas ceva”, încheie aceasta.

Aşa ar arăta acum Laurenţiu Cristescu, dispărut la 20 octombrie 1973
Inspectorul Florin Lăzău de la Serviciul Criminalistic al IPJ Bihor este singurul poliţist român specializat în “îmbătrânirea imaginii” (“age progression”). El a urmat, în vara anului trecut, un curs specializat în SUA.

Pentru a construi portetul lui Laurenţiu Cristescu la 40 de ani, criminalistul a avut nevoie de fotografia copilului la data dispariţiei, de fotografiile părinţilor lui la vârsta pe care dispărutul ar avea-o astăzi, dar şi de alte fotografii ale membrilor familiei, pentru a observa modificările de fizionomie în timp. Cei care pot da informaţii despre Laurenţiu Cristescu, Ţiţi, pot suna la redacţia Jurnalului Naţional sau la telefon 0745.046.711.

http://www.jurnalul.ro/articole/146471/avea-doar-4-ani-Şi-Ştia-ca-l-cheama-titicopil-disparut-acum-36-de-ani

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: